• S-au inasprit amenzile
Nu putine au fost cazurile cand pe adresa redactiei noastre am primit nenumarate scrisori de la cititori, care ne semnalau faptul ca, in zona in care locuiesc, cetatenii indisciplinati nu mai prididesc cu aruncarea resturilor menajere sau a molozului, la intamplare. Nu este o noutate pentru nimeni nici faptul ca multe dintre strazile ploiestene se sufoca sub mormanele de gunoaie, amenzile nemaisperiindu-i pe cei care arunca, pe unde apuca, pungi doldora de mizerie. Gunoi in centru, gunoi la periferie, dar mai ales gunoi langa pubela sau container. Grabindu-se sa dea vina pe operatorul de salubritate, unii ploiestenii au uitat ca si de ei depinde sa avem un oras curat si nepoluat. Tocmai din aceste motive, Guvernul a aprobat o hotarare care inaspreste regulile cu privire la transportul si depozitarea deseurilor. Printre altele, se prevede ca persoanele care vor transporta substante periculoase au obligatia sa obtina avize de la Directia Judeteana de Protectie a Mediului si de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. In plus, trebuie sa ofere informatii detaliate cu privire la tipul, cantitatea, destinatia deseurilor si ruta aleasa si sa le comunice cu 48 de ore inainte de transport. Persoanele care vor incalca noile reglementari vor plati amenzi de pana la 30.000 de lei si vor ramane si fara masina cu care au transportat gunoaiele. Persoanele, care, de exemplu, dupa renovarea locuintelor arunca, la voia intamplarii, molozul rezultat sau orice fel de alte resturi menajere risca sa fie sanctionate cu sume de pana la 6.000 de lei. Cu aceasta ocazie, reprezentantii Garzii de Mediu incurajeaza cetatenii – care nu duc lipsa de bun-simt – sa-i reclame pe cei care arunca resturi in spatiul public.
Catalina STROE














