Presedintele Traian Basescu face, incepand de ieri si pana maine, o vizita in Italia. El va avea intalniri cu Suveranul Pontif, cu presedintele italian, Giorgio Napolitano, dar si cu reprezentanti ai romanilor catolici si ortodocsi din aceasta tara.
Seful statului s-a intalnit ieri cu presedintele italian Giorgio Napolitano. Intrevederea a fost urmata de o intalnire cu reprezentanti ai comunitatii de romani, romano si greco catolici, din Italia. Astazi, Traian Basescu va fi primit de Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Benedict XVI. Intalnirea cu Suvernaul Pontif va avea loc la Castelul Gandolfo si va cuprinde convorbiri tete-a-tete.
De asemenea, presedintele va avea o intrevedere cu Marele Maestru al Ordinului de Malta, Matthew. Maine dimineata, seful statului va vizita viitorul sediu al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, ocazie cu care va participa la Sfanta Liturghie. Si tot pe data de 7 septembrie, presedintele Traian Basescu se va intalni cu membri ai comunitatii romane din Italia.














