Noul Consiliu Local, la a doua intalnire
Astazi, are loc a doua intalnire a noului legislativ municipal, ales in iunie 2008. In cadrul primei sedinte, s-a observat (cum era, poate, si firesc), ca nou-venitii au fost marcati de un oarecare trac. Media de varsta a noului Consiliu este mai mica decat cea a precedentului, ea situandu-se la aproape 40 de ani. Cei mai multi dintre cei pentru care intrarea in conducerea administratiei publice locale constituie o premiera fac parte din PNDC. Liderul grupului de consilieri penedecisti este Alin Moldoveanu, fostul contracandidat al actualului primar in al doilea tur de scrutin, care este secondat indeaproape de avocatul Monica Clinciu. Cei cinci consilieri PNDC formeaza impreuna cu cei doi de la PNL, cel putin deocamdata (caci nebanuite sunt caile politicii), asa-zisa opozitie. Acum o luna, multe dintre amendamentele propuse de ei au avut si sustinerea consilierilor din coalitia de la putere (PD-L+PSD+PIN), ceea ce nu inseamna neaparat ca a fost urmarit exclusiv binele comunitatii, mai degraba putandu-se lua in calcul si faptul ca membrii celor doua tabere opuse nu sunt asa de inversunati ca si politicienii din Parlamentul Romaniei. Sau, poate, mai au nevoie de “incalzire”!
In sedinta de azi, principalele proiecte de hotarari care vor fi discutate privesc: aprobarea transmiterii in folosinta gratuita catre Compania Nationala de Investitii a unui teren de 3003 metri patrati, din incinta Complexului Petrol, pe durata construirii in acest loc a unui „bazin de inot didactic” acoperit; alocarea sumei de 10.000 de lei din fondul de rezerva bugetara pentru ajutorarea sinistratilor din municipiul Bistrita; modificarea si completarea HCL nr.73/29 iunie 2006 privind aprobarea activitatii de blocare, ridicare, transport,depozitare si eliberare a autovehiculelor care sunt parcate sau ocupa ilegal drumurile publice sau terenuri apartinand domeniului public si privat al municipiului Campina etc. Cateva proiecte se refera la modificarea unor reglementari cu privire la traseele autobuzelor care circula prin oras. De asemenea, consilierii vor hotari daca aproba sau nu ajustarea tarifului practicat de Floricon Salub SRL pentru colectarea si transportarea deseurilor menajere.
Adrian BRAD














