Vehiculat inca de acum o luna si jumatate, zvonul potrivit caruia intre primarul din Busteni, Emanoil Savin, si conducerea organizatiei PD-L Prahova exista tensiuni a devenit informatie oficiala saptamana trecuta, cand deputatul Gabriel Sandu, intr-o conferinta de presa, a declarat ca „se va opune ca primarul din Busteni, Emanoil Savin, sa fie candidat de Valea Prahovei pentru Senat, atata timp cat nu-si revizuieste atitudinea fata de PD-L”. Deputatul a continuat afirmand ca Savin „asteapta o rectificare de buget de 150 de miliarde de lei vechi, in functie de care s-ar putea reorienta politic”, aluzie la posibila trecere a primarului la PNL, in cazul in care Guvernul liberal ar acorda orasului Busteni 150 de miliarde de lei vechi.
In timp ce frictiunile dintre Savin si colegii sai ies la suprafata, surse din cadrul PNL sustin ca sansele ca primarul din Busteni sa treaca la liberali sunt din ce in ce mai mari.
Materializandu-se, trecerea lui Savin la PNL l-ar trasforma nu doar pe el insusi in actorul unui vodevil, dar si pe toti cei pe care primarul i-a sustinut sau i-a avut ca adversari de cand a intrat in PD-L si pana acum.
Iata cinci dintre cele mai paradoxale si mai penibile situatii pe care, in opinia noastra, le-ar genera acest pas:
1. Devenit candidat PNL, Savin va trebui sa-i faca anticampanie lui Gheorghe Nastasia, cel pe care, in urma cu trei luni, l-a sustinut pe toate canalele posibile si in a carui campanie electorala a investit bani. Cum va putea fi explicata public aceasta situatie?
2. Campania de la parlamentare se va desfasura, desigur, si prin intermediul primarilor, vectori pe care partidele mizeaza pentru a castiga colegiile. O seama dintre primarii PD-L de pe Valea Prahovei au fost sprijiniti de Savin in campania pentru locale, primarul din Busteni afisandu-se cu ei la mitinguri electorale. Cum va putea fi atenuat comicul situatiei in care primarii-prieteni ai lui Savin vor deveni, dupa doar cinci luni, primari-dusmani ai lui Savin?
3. Desi, in mod declarativ, la inceputul acestui an, PNL Prahova a dizolvat biroul politic din Busteni din cauza rezultatelor slabe pe care liberalii le-au obtinut la euro-parlamentare, in subsidiar, principalul motiv era relatia tot mai apropiata dintre presedintele PNL Busteni, Petre Buruiana, si Savin. Dupa ce l-au infierat pe Savin cateva luni bune – spargand, pana la urma, organizatia liberala care devenise o anexa a PD-L Busteni – cum vor putea liberalii sa-l reambaleze pe vechiul lor adversar si sa explice ca Savin este bun, dupa ce, pana ieri, era rau?
4. Intrarea in PNL a lui Savin i-ar lasa in ofsaid si pe ex-liberalii care, in aceasta primavara, au trecut la PD-L: Buruiana, Ivan si Moja, dupa ce conducerea PNL Prahova le-a dizolvat biroul. Cum vor reusi ei sa explice electoratului lor ca noul lor sef – la adapostul caruia au reusit sa supravietuiasca in politica (toti trei au fost realesi consilieri locali din partea PD-L) – a batut palma cu conducerea partidului care ii persecutase?
5. Intr-o postura umilitoare s-ar putea gasi si cei care, la inceputul acestui an, au preluat conducerea organizatiei PNL Busteni, dupa destituirea lui Buruiana. Nemethi, Nargea si ceilalti au investit bani in campania electorala de la locale si au diseminat un mesaj puternic impotriva lui Savin. Tot efortul lor va fi lovit de nulitate si va deveni amintirea unui balci in eventualitatea in care adversarul lor va fi primit in partidul in numele caruia ei si-au desfasurat toate actiunile.
Ionut STANESCU