Locuitorii din Ghiosesti-Comarnic au perspectiva traversarii mai curand
a apelor Prahovei
In urma cu aproximativ un an, cele cateva mii de comarniceni care isi au domiciliul in Cartierul „Ghiosesti”, dar nu numai ei, s-au bucurat nespus de mult, cand au aflat ca, in sfarsit, va fi reluata constructia podului peste raul Prahova, inceput inca din anii ’ 90. Explicatia este cat se poate de simpla. Pentru a se putea deplasa de acasa la Primarie sau la alte institutii din centrul orasului, in vederea solutionarii unor probleme personale, locuitorii cartierului amintit aveau la dispozitie o punte pietonala. Daca, insa, doreau sa se deplaseze „motorizat”, atunci acestia erau obligati sa faca un ocol de cativa kilometri, fapt care necesita un consum suplimentar de carburanti. Probabil, acesta este si motivul pentru care unii dintre posesorii de autoturisme nu si le mai parcheaza la domiciliu, ci dincolo de raul Prahova, astfel incat, dupa ce traverseaza, pe jos, puntea pietonala sa se poata urca, apoi, in masina, pentru a-si continua drumul.
• „Cel tarziu de Craciun doresc inaugurarea obiectivului”
Conform celor scrise, negru pe alb, pe panoul fixat la marginea santierului, constructorul – antreprenor general SC ACI Romconstruct SRL Bucuresti – are obligatia finalizarii podului peste raul Prahova la data de 30 septembrie 2008. Dupa stadiul fizic in care se afla aceasta importanta investitie, sunt putine sanse ca podul sa fie pus in functiune la data stabilita. Fapt care nu mai mira pe nimeni deoarece, in urma celor 5-6 vizite pe santier, n-am intalnit nici picior de constructor. La revenirea pe santier, joia trecuta (21 august), surpriza: vreo 5-6 constructori lucrau la unul dintre pilonii de sustinere ai podului (vezi foto). Acesta este, probabil, si motivul pentru care primarul orasului Comarnic, Dorian Botoaca, se arata ceva mai optimist decat noi:”Nu stiu daca firma de constructii va respecta sau nu graficul de punere in functiune. Ceea ce va pot spune este faptul ca, in urma cu circa o luna, am alocat constructorului o prima transa de 3 miliarde de lei vechi, la care urmeaza a se adauga, in curand, alte 6 miliarde de lei vechi. Asadar, nu sunt motive ca, cel tarziu de Craciun, sa nu fac inaugurarea noului pod peste raul Prahova”.
D. CONSTANTIN