• La Mizil – un fel de centru al Europei, pe Valea Prahovei – lupta bara la bara
„Mizilul care acum opt ani era un fel de ghetou, un pol al saraciei, acum, cu alegerile parlamentare uninominale, a devenit un fel de centru al Europei, pe care se bat politicienii”. Afirmatia a fost facuta, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de catre deputatul PD-L Gabriel Sandu, el insusi candidat si… mizilean. Declaratia a fost facuta in contextul in care, mai nou, in acest colegiu uninominal prahovean, va candida liberalul Viorel Catarama, pentru aceeasi zona anuntandu-si pana acum candidaturile si Adrian Nastase (PSD) – pentru Camera Deputatilor, Catalin Avramescu (PD-L) – pentru Senat, George Ionescu (PD-L) – pentru Camera Deputatilor. Democrat-liberalii au anuntat, insa, ca, nu este exclus sa mai aiba, pentru acest colegiu, inca un candidat – femeie.
Chiar daca unele dintre organizatiile politice locale – cum este cazul celei a PSD – sustin ca lista candidatilor pentru alegerile parlamentare este „secret de partid”, totusi, se pare ca nu doar Mizilul, ci intregul judet Prahova a devenit un fel de magnet pentru politicieni carora le fac cu ochiul cele 12 posturi de deputati si 5 – de senator. Pana acum si-au exprimat optiunea Roberta Anastase, Catalin Avramescu, Sever Voinescu, Gheorghe Nastasia, Gabriel Sandu, George Ionescu, Andrei Sava (PD-L), Adriana Saftoiu, Teodor Melescanu, Gratiela Gavrilescu, Ion Luchian, Horia Toma, Alexandri Nicolae (PNL), dar lista va continua.
O batalie acerba, intre candidati, se anunta a fi nu doar la Mizil, ci si pe Valea Prahovei, unde – a precizat Gabriel Sandu – „lupta va fi bara la bara”. Intrebat cine va fi candidatul PD-L pentru Colegiul Valea Prahovei, acesta a raspuns ca se va opune ca primarul din Busteni, Emanoil Savin, sa fie candidat de Valea Prahovei pentru Senat, atata timp cat nu-si revizuieste atitudinea fata de PD-L, cu atat mai mult cu cat – a mai adaugat acesta – „asteapta o anuntata rectificare de buget de 150 de miliarde de lei vechi, in functie de care va fi… independent politic si se va putea reorienta, ca atare.” Personal, insa, Sandu il doreste candidat, pentru Valea Prahovei, pe Mihai Sorin, unul dintre cei care si-au dorit sefia Consiliului Judetean Prahova, inainte de alegerile din iunie.
N.DUMITRESCU