Liga I; Etapa a II-a

Meciuri aprige

La mijlocul acestei saptamani, intr-un meci in care Steaua a fost umilita de FC Vaslui, fiind invinsa de o maniera categorica, de ieri, cu partida Gloria Bistrita-Universitatea Craiova, s-a dat startul rundei secunde. O runda in care echipele ranite in etapa de debut vor incerca sa arate ca primul meci in care au suferit esecuri sau remize, nu a fost decat un simplu accident.
Chiar daca partidele care se vor disputa in acest weekend, in aparenta, au ca favorite formatiile gazda, cu certitudine vor aparea si surprizele.
Noile promovate, Argesul, Gaz Metanul si Otopeniul, au astazi sI maine posibilitatea sa demonstreze ca nu vor ramane simple traseiste pe ruta Liga II – Liga I si retur. Singura dintre nou promovate, FC Brasov, cu un antrenor foarte tanar pe banca tehnica, Razvan Lucescu, in urma succesului de pe teren propriu cu Unirea Urziceni, reprezinta o echipa care nu trebuie desconsiderata de “marile puteri” ale fotbalului autohton. Maine seara, in Ghencea, stelistii vor primi, credem noi, o riposta extrem de puternica din partea brasovenilor, iar un alt rezultat decat victoria gazdelor va conduce la un deranj fara precedent in “curtea” lui Gigi Becali, si asa deranjat, enorm, de prestatia stelistilor la Vaslui.
Jocuri incinse se anunta pe Litoral, acolo unde “rechinii” lui Ion Marin vor sa castige, cu orice pret, in fata giulestenilor dar si la Timisoara, unde fotbalistii de la Poli trebuie sa se impuna in fata minerilor gorjeni daca vor sa se mentina in obiectivul stabilit, acela de a castiga, in acest an, titlul de campioni ai Romaniei.
Un joc aprig se va disputa in inima Moldovei, acolo unde fragila Politehnica a lui Ionut Popa, in calitate de gazda, trebuie sa-i intinda o cursa atenta “dulaului” Viorel Hizo – “dresorul” vasluienilor, cel care, in etapa recent incheiata, printr-o strategie aparte, a invins oastea militara condusa de Lacatus.
Si “joaca” de aseara, de la Bistrita, la care oltenii nu s-au dus in excursie, n-a fost una tocmai usoara, credem noi, dar la ora inchiderii editiei noastre partida era in plina desfasurare.
Dar iata si tabloul complet al intrecerilor din etapa a II-a:
Gloria Bistrita – “U” Craiova: Azi: Otelul Galati – CS Otopeni; Unirea Urziceni-FC Arges; Farul Constanta – Rapid; Poli Timisoara – Pandurii Tg.Jiu
Maine: Poli Iasi – FC Vaslui; Dinamo-Gaz Metan Medias; Steaua – FC Brasov; CFR Cluj – Gloria Buzau.
Nelu STEFANESCU

Oprita, primul gol pentru CSM Ploiesti

Cetate Suceava – CSM FC Ploiesti 1-2 (0-0)
Joi seara, fotbalistii pregatiti de Vivi Rachita au descins la Suceava, acolo unde au dat replica echipei Cetate din localitate – echipa valoroasa care ani de zile a evoluat pe prima scena fotbalistica a tarii.
Cu statut de nou promovata in esalonul secund, gruparea ploiesteana a parut, oarecum, timorata in primul mitan, in care a evoluat modest, permitand moldovenilor sa se apropie, uneori, cu usurinta, de buturile lui Iatan care, de altfel, a fost salvat si de bara, la un sut violent al lui Celpan.
Dupa pauza, goal-keeper-ul prahovenilor a intervenit tardiv la sutul expediat de Colban in minutul 65. Imediat dupa primirea golului, “lupisorii” s-au napustit in “haita“ spre poarta adversa, reusind, finalmente, sa strapunga in doua randuri reduta suceveana, gratie unor goluri spectaculoase marcate de Gardos (72) si experimentatul Oprita (86), acest din urma gol consfintind o victorie meritata a “galben-albastrilor”. In conditiile in care moldovenii au utilizat cel mai valoros “11”, se poate spune ca victoria si testul au fost de bun augur pentru CSM-isti.
Formatiile pregatite de cei doi antrenori – Marian Pana, la gazde si Valeriu Rachita – au fost urmatoarele:
CETATE: Rohetchi – Cotolan, Ungureanu, Bernard, Ionescu – Cojenel, Onciu, Celpan, Buhusi – Dragan, Gurita. Au mai jucat: V.Gheorghe – Palvan, Homneac, Apetrei, Moldovan, Zaharia, Stanescu, Streinu, Martin, Colban.
CSM Ploiesti: Iatan – Baiano, Rohat, Vodita, Kelemen – Tudor, Vlad, Mihalache, Mihai – Paun, Gafita. Au mai evoluat: Popa- Florea, Paduraru, Takayuky, Nae, Ciobanu, Meza, Pop si Oprita.
Nelu STEFANESCU

Zvonuri si transferuri la Campina

Zvonurile conform carora FCM Campina se va desfiinta sau va fi “teleghidata“ inspre alte zari, nu-l perturba pe antrenorul Petre Gigiu (in foto, stanga), care-si vede, in continuare, de treaba, la clubul campinean unde se afla sub contract.
Referitor la perioada ce a mai ramas pana la inceperea campionatului, dar si la “versiunile” sustinute de niste “binevoitori”, tehnicianul “carpatinilor” ne-a declarat: “ Am auzit si eu cateva zvonuri care, insa, m-au lasat rece. Atata vreme cat domnul presedinte Chitu imi aduce jucatorii de care am nevoie, am toate motivele sa-mi duc munca pana la capat. Este greu de crezut ca un municipiu cum este Campina sa ramana fara echipa de fotbal la nivelul esalonului secund, o echipa foarte bine cunoscuta in lumea fotbalului romanesc”.
In alta ordine de idei, pe coordonate pur fotbalistice, Petre Gigiu ne-a mai spus ca “s-au perfectat, deja, transferurile celor trei jucatori ieseni – Plugaru, Apetroaie si Tofan – care vor evolua la noi timp de un an ”.
Stefan Dan Chitu a batut palma cu oficialii prim-divizionarei Poli Iasi si, in cateva zile, la FRF vor fi introduse documentele de transfer.
In partida de astazi, de la Campina, care se va disputa cu incepere de la orele 11,00, in compania colegei de esalon dar si nu de serie, FCM Targoviste, antrenorul gazdelor il va vedea la lucru si pe sarbul Miroslav, un mijlocas in varsta de 22 ani, care a evoluat, pana acum, pentru Vojvodina Novisad. Din lot, fiind transferati deja, mai fac parte, francezul de origine romana, Tanasescu si Robicek, care, insa, nu vor evolua astazi, ei fiind usor accidentati.
Pentru doi ani va evolua sub culorile “alb-albastre” si Zapodeanu, un tanar care provine de la Scoala de Fotbal “Marius Lacatus”.
Nelu STEFANESCU