Comisia Europeana a trimis Guvernului scrisoarea de initiere a procedurii de pre-infringement in ceea ce priveste forma OUG50/2010, iar Romania risca declansarea procedurii de infringement daca ordonanta nu va fi modificata, a declarat ieri seful delegatiei CE, Istvan Szekely.
“Daca implementati legea intr-un anumit mod, cei de la Bruxelles pot sa spuna ca exista o problema. Trimitem aceasta scrisoare de pre-infringement, prin care cerem detalii. Apoi, urmatorul pas este ca autoritatile sa trimita o scrisoare prin care sa explice cum s-a facut implementarea. Din moment ce scrisoarea de pre-infringement a fost trimisa, inseamna ca exista un risc sa fie declansata procedura de infringement, altfel nu ar fi fost trimisa”, a spus oficialul Comisiei Europene.