* Mai mult de un sfert dintre romani sunt fumatori, arata cele mai noi statistici. Totusi, criza financiara si numarul tot mai mare de decese cauzate de acest tip de dependenta ii determina pe multi dintre ei sa incerce sa renunte la viciu. Comparativ cu anul 2009, numarul fumatorilor de la noi din tara a scazut cu 2%, potrivit unui studiu realizat in luna martie a acestui an de Totem Communication. Iar acest lucru este pus atat pe seama educarii populatiei in privinta efectelor negative ale fumatului asupra sanatatii ca urmare a unor campanii nationale antitutun, cat mai ales pe seama crizei financiare si a scumpirii tigarilor. „Pana in anul 2004, numarul fumatorilor romani a fost extrem de mare, mai ales din cauza ca pretul tigarilor era rezonabil, dar si pentru ca nu existau campanii de informare despre efectele fumatului. In prezent, viata de zi cu zi a demonstrat ca, atunci cand pretul a crescut, mai ales in conditiile diminuarii veniturilor, romanii aleg in numar din ce in ce mai mare sa renunte la tigari”, sustine Magda Ciobanu, medic specialist pneu­molog si coordonatoarea Programului National Antifumat.

* Dupa cum se stie, clorura de sodiu (sarea de bucatarie) joaca un rol foarte important in echilibrarea balantei fluidelor in organism, fiind esentiala pentru buna functionare a muschilor si a terminatiilor nervoase. Insa problemele apar atunci cand aportul de sare in alimentatie depaseste limitele normale: 2-5 grame/zi. Excesul de sare determina aparitia hipertensiunii arteriale, unul dintre principalii factori de risc cardiovasculari, dar si a cancerului de stomac, a litiazei renale sau a diabetului. De asemenea, carenta de iod din anumite zone geografice este suplimentata prin consumul de sare iodata, care previne aparitia gusei tiroidiene endemice si a tulburarilor neuropsihice.

* Studiile recente arata ca un consum moderat, de patru-cinci castane pe zi, aduce numeroase beneficii sanatatii: combate anemia, reduce nivelul colesterolului „rau”, trateaza neplacerile digestive si revigoreaza sistemul nervos. Specialistii atrag atentia ca atunci cand consumati aceste fructe trebuie sa eliminati din alimentatie alte surse bogate in calorii, deoarece castanele au un continut caloric ridicat (100 g contin aproape 200 de calorii), care se datoreaza carbohidratilor si nu grasimilor. In castane gasiti multe saruri minerale importante, precum: potasiu, fosfor, magneziu, fier, zinc, alaturi de vitamine din complexul B (B1, B2, B6), vitamina E si o cantitate modesta de vitamina C.