Iata propozitia anuntata in titlu: „Sa ascultam, acum, imnul celor doua echipe”. Asa s-a exprimat crainicul-comentator al Televiziunii Romane pentru meciul Argentina – Coasta de Fildes din 10 iunie 2006, partida din cadrul turneului final al Campionatului Mondial de Fotbal.
Intai se impune precizarea ca nu echipa, ci tara reprezentata are imn.
Apoi, mai mentionam ca nu un imn, ci doua imnuri aveau sa fie intonate, avand in vedere ca o partida sportiva se disputa intre doua reprezentative nationale.
Spunand „imnul celor doua echipe (adica tari), inseamna ca Argentina si Coasta de Fildes ar avea acelasi imn de stat, ceea ce, desigur, nu-i adevarat.
Formularea corecta, neechivoca ar fi aceasta: „Sa ascultam, acum, imnurile celor doua state (Argentina si Coasta de Fildes)”.
In legatura cu transmiterea televizata a meciului de fotbal, la care ne referim, ar mai fi de spus ca, folosindu-se, in cursul transmisiunii respective, termenul derivat „ivorian” in sintagma „jucatorul ivorian”, inseamna ca trebuia sa fie preferata denumirea oficiala „Cote d’Ivoire” a statului african respectiv, ci nu „Coasta de Fildes”.
Cu privire la substantivul „imn” (din francezul „hymne” si latinul „hymnus”), facem si mentiunea ca acesta are, la plural, forma „imnuri”. Acest plural este atestat in toate dictionarele limbii romane.
De ce staruim asupra acestei declinari ? Pentru ca un poet important a preferat pluralul „imne”, cuvant creat de dansul. Am fi ignorat aceasta „originalitate” gramaticala, daca n-am fi auzit si alte voci intelectuale, care spun „imne” in loc de „imnuri”. Insa noi, in consens cu exigentele Academiei Romane, recomandam pluralul „imnuri”.
Mihai Stere DERDENA
