La fiecare ploaie torentiala, locuitorii satului Pietris din comuna Poiana Campina sunt terorizati de gandul ca paraul Tulburea ar putea sa le inunde din nou curtile si gospodariile. Paraiasul care, in mod obisnuit, poate fi trecut cu piciorul, devine extrem de vijelios si de periculos in perioadele cu precipitatii bogate, cand se umfla din cauza apelor colectate de pe aproape toti versantii comunei. La ploile de acum doua saptamani, paraiasul a inundat, pentru a nu se stie cata oara, curtile oamenilor, revarsandu-se, apoi, peste soseaua invecinata, aflata la doar cativa metri distanta. In timpul inundatiilor de anul trecut, debitul paraului s-a marit intr-atat incat viitura a ajuns pana aproape de terasamentul caii ferate, a acoperit soseaua, avand o adancime de circa un metru. Aurel Duta, primarul comunei, este hotarat sa „imblanzeasca” paraul prin realizarea unor lucrari de regularizare a albiei acestuia, dupa cum ne-a declarat zilele trecute: „Nu putem sta cu mainile incrucisate, la cheremul unui biet paraias care reuseste sa faca atatea daune, de fiecare data cand ploile se abat cu putere peste comuna noastra. M-am tot gandit care ar fi solutia, iar aceasta, bineinteles, este legata, in primul rand, de bani, de obtinerea unor fonduri pe care bugetul comunei nu le poate suporta decat in mica masura. Forta noastra financiara nu ne permite sa facem mai mult decat cel mult un studiu de fezabilitate si un proiect tehnic de executie, care si acestea s-ar putea sa ne coste aproape 500 de milioane ROL. Cu aceasta documentatie tehnica, ma voi prezenta la Consiliul Judetean, la Prefectura, daca este nevoie, chiar la Guvern, pentru a solicita sprijin financiar. Lucrarea de regularizare a paraului, vitala pentru locuitorii satului Pietris, va costa, dupa mine, multe zeci de miliarde de lei”. Investitia este de amploare. Volumul de apa preluat prin cursul existent este cam o treime din cel colectat in perioadele cu precipitatii abundente. De aceea, albia va trebui marita considerabil. In plus, din cauza apropierii drumului judetean, este necesara o alternare a portiunilor in care albia va fi largita cu cele in care ea va fi adancita. De asemenea, aproape de varsarea in raul Prahova, sectiunea de preluare a Tulburei de sub drumul judetean va trebui sensibil marita.
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorTeoretic, din 2007,