Casa Socolescu (XXXI)
In vreme ce arhitectii elaborau documentatia Palatului Justitiei, primaria din Ploiesti intampina mari greutati in pregatirea terenului, pe care o promisese. O serie de oameni, mai ales consilieri comunali, prinzand de veste, au inceput sa cumpere terenuri, cladiri, pentru a le specula cu ocazia exproprierii, primaria vazandu-se in situatia sa plateasca sume uriase, pe care bugetul pe cativa ani nu era in stare sa le acopere. Totusi, de voie sau de nevoie, actiunea de demolare si expropriere a inceput, proprietarii urmand sa fie despagubiti mai tarziu.
In vara anului 1906, arhitectul si asistentul lui s-au mutat la Ploiesti, urmand sa supravegheze antrepriza care castigase contractul si sa colaboreze cu ea in degajarea si nivelarea terenului, amenajarea de santier, iar in toamna au inceput in forta lucrarile. Pana la sfarsitul campaniei de lucru, prin noiembrie, toate sapaturile fusesera terminate si se turnau fundatiile.
Venirea iernii a intrerupt lucrarile, iar in primavara, rascoalele taranesti, caderea guvernului conservator si deci plecarea de la Finante a generosului Take Ionescu au facut ca ele sa nu mai reinceapa. Ministerul de Justitie nu a mai avut niciun fel de fonduri pentru investitii, iar primaria Ploiesti se zbatea in procese cu cei expropriati procese care nu se vor stinge pana la Primul Razboi Mondial. Arhitectul Doneaud s-a suparat ca primaria nu-i dadea niciun ban si plecat in Franta.
Timp de doua decenii, imensul santier a ramas parasit fiind folosit ca loc de joaca de catre copii si ca ascunzatoare pentru hoti si dezertori. Reluarea lucrarilor si ridicarea “Palatului“ a fost tema favorita a tuturor campaniilor electorale si programelor locale ale partidelor, dar nu s-a facut nimic.
De-abia guvernul national-taranist, format la 10 noiembrie 1928, a trecut la rezolvarea acestei probleme. Cu toata criza economica, sub acest guvern, ca si sub cel iorghist (1931-1932), lucrarile s-au desfasurat sustinut cu unele mici intreruperi, cauzate de unele sincope in finantare sau conditiilor climatice nefavorabile.
Desigur, arhitectul Doneaud nu mai era, dar planurile lui existau si cum fusesera achitate la vremea lor, apartineau Ministerului de Justitie. S-a angajat o antrepriza bucuresteana care sa execute lucrarile. Toma T. Socolescu, care avea si el un exemplar din vechea documentatie, la a carei realizare colaborase, primise, cu mult timp inainte, autorizatia autorului principal pentru unele modificari, a fost angajat sa supervizeze mersul lucrarilor. El a fost o prezenta aproape permanenta pe santier, a rezolvat, acolo sau la el in atelier, toate problemele care se iveau si a vegheat cu strasnicie, nu numai la trainicia edificiului care se ridica, ci si la aspectul lui, la evitarea oricaror alterari ale planurilor.
Inaugurarea Palatului de Justitie a avut loc la 26 noiembrie 1933 cu participarea regelui, a primului ministru, a catorva ministri, a presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, parlamentari, profesori de la Facultatea de Drept etc.etc. In discursul sau, Carol al II-lea l-a apreciat ca “un frumos locas, podoaba a municipiului Ploiesti“.
Desigur, Palatul Justitiei (in prezent Palatul Culturii) nu este o creatie a lui Socolescu, nu are nimic din aspectul cladirilor lui. Este un edificiu vast, construit in stil neoclasic francez – varianta lansata la expozitia din 1900 – impresionand prin unitatea de stil, prin simetrie si echilibru, ca si prin varietatea in care sunt tratate cele patru registre ale fatadei. Decoratia exterioara, in piatra cioplita, este bogata, dar nu incarcata, nu lasa niciodata impresia „de prea mult”.
Cand am descris acest monument pe larg, am vorbit si despre istoria lui. Vom reaminti acum doar ca ridicarea si inaugurarea sa a determinat schimbarea aspectului intregii zone a urbei si, ulterior, in intreaga evolutie a acesteia a tinut seama de el. In 1951-1953, Tribunalul s-a mutat, treptat, de aici in cladirea fostei administratii financiare, vizavi de casa Socolescu.
Edificiul a fost transformat in “Palatul Culturii“ si a devenit, cu adevarat, centrul cultural-artistic al orasului.
Socolescu mai traia la data aceea, dar nu avem niciun fel de marturie asupra felului in care a privit aceasta schimbare. Poate sa-l fi deranjat faptul, dar, mai repede credem ca l-a privit cu bunavointa si poate cu un pic de nostalgie. Dorise atat de mult sa construiasca un “palat al culturii“, facuse atatea proiecte, dar niciunul nu se realizase si acum, iata, ca un asemenea “palat“ incepea sa existe, nu intr-o cladire special construita, dar care i se potrivea mai mult decat oricarei alte institutii si la ridicarea caruia el contribuise semnificativ.
Oricum, acest edificiu, cel mai impozant din municipiu, ramane o dovada a posibilitatilor lui Socolescu, de a se manifesta si in afara stilului sau.
Paul D.POPESCU
