Desfasurat la sfarsitul saptamanii recent incheiate, Congresul extraordinar al PSD a adoptat un program de guvernare , cu 100 de solutii pentru “Romania corecta, Romania sociala “.
Liderul PSD, Victor Ponta, a precizat ca de fapt este vorba despre un “angajament intre PSD si romani” si, drept dovada, primele sase masuri care vor fi aplicate chiar din prima zi de guvernare fac trimitere la revenirea la salariile bugetarilor de dinainte de “taierile” lui Boc, la blocarea Legii pensiilor, la inghetarea cheltuielilor pentru utilitati si medicamente. Si masurile stabilite pentru prima luna si primul an de la instalarea la guvernare au acelasi obiectiv: “al refacerii unei tarii pustiite”, cum a sintetizat Victor Ponta situatia in care a fost adusa Romania. “In situatia de criza economica si sociala fara precedent prin care trece tara, cauzata de coruptia, incompetenta si comportamentul clientelar al PDL si al lui Traian Basescu, PSD se obliga sa nu colaboreze in nicio forma cu cei care guverneaza acum tara“, se precizeaza in Rezolutia adoptata in cadrul congresului. Iar daca PSD stie ce are de facut, prin vocea presedintelui Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, conducerea centrala a partidului a enuntat si principala conditie a reusitei programului de guvernare amintit- desemnarea lui Victor Ponta ca viitor prim-ministru. In plus, drept o conditie imediata este considerata a fi cea a adoptarii in Parlament a motiunii de cenzura, prin conlucrarea intre partidele parlamentare din opozitie si miscarea sindicala.