Pugilistul ploiestean Adrian Diaconu l-a invins azi-dimineata, intr-o gala desfasurata la Montreal, pe boxerul american de origine palestiniana Omar Sheika. „Rechinul” a trecut la puncte de adversarul sau, printr-o decizie unanima a celor trei arbitri. Meciul era programat sa se dispute pe parcursul a 10 reprize si cei doi pugilisti nu s-au grabit. Diaconu a avut un inceput mai greu, fiind chiar trimis la podea – runda a 2-a -, dar a revenit si a fost mult mai proaspat si mai agresiv pe final.
In cadrul aceleiasi gala, Lucian Bute si-a aparat pentru a sasea oara titlul de campion mondial IBF la supermijlocie. Pugilistul nascut in Galati l-a invins pe Jesse Brinkley (34 de ani), prin KO, in repriza a noua.