Intr-un timp in care se vad mai usor zidurile institutiilor scolare– fie ele moderne ori darapanate de trecerea timpului si nepasarea autoritatilor- decat ceea ce da insufletire si forta multora dintre lacasurile in care se face educatie, avem incredintare ca ar fi de folos tuturor- dascali, parinti, elevi, comunitati – sa afle cat mai multe despre istoria si traditia pe care nu putine dintre acestea le au. Faptul ca in Romania existau deja , de cativa ani, gradinite atunci cand in Europa aparea, in 1837, prima „gradina de copii” e mai mult decat o dovada a intelepciunii inaintasilor nostri de a fi inteles cat de importanta este educarea urmasilor. Mai mult decat atat, ar putea constitui un prim argument pentru aceia care s-au tot intrecut, in ultimii ani, in a promova reforme dupa reforme ale invatamantului, ca ramane mereu valabil adevarul ca, de fapt, oamenii sunt aceia care sfintesc locul. Nu numai ca exista modele de reusita aici, acasa, dar nicicand nu vor putea rodi cele importate de aiurea daca nu exista oamenii potriviti si daruiti. La 1 ianuarie 1908 aparea si la Ploiesti, in cartierul Muzicanti, din partea sudica a orasului, o gradinita, in casa domnisoarei G.A.Polydor, care va fi de altfel, timp de aproape o jumatate de secol director al acesteia.Si-a donat casa, cu aprobarea Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, comunitatii locale si aici va functiona pana in 1987 cea dintai gradinita atestata documentar din Ploiesti.Dupa demolarea cladirii amintite, gradinita a fost mutata la parterul Gradinitei UPETROM, apoi in spatiul Gradinitei cu program prelungit nr.32 , iar din septembrie 1996 pana astazi functioneaza pe strada 1 Decembrie 1918. Sarbatorirea centenarului, in 2008, a marcat si schimbarea denumirii din Gradinita cu Program Prelungit si Normal nr.12 Ploiesti in Gradinita Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, cu program prelungit si normal. Deosebit de important este faptul ca inscrierii copiilor si frecventarii cursurilor de catre acestia li s-au acordat maxima atentie inca de la infiintarea gradinitei, un document de prin 1927 evidentiind ca parintele „era obligat sa trimita la scoala negresit copilul la 1 septembrie elevul si la 1 octombrie prescolarul, in caz contrar dupa 15 zile de absenta era inscris fara intrebare si amendat daca nu urma regulat cursul invatarii”. Si mai exista ceva in istoria acestei gradinite care face trimitere directa la ceea ce scriam inca de la inceputul acestor randuri: raman consemnate in documentele de arhiva spatiile in care a functionat, mai bine de un secol, institutia, dar raman mai presus de acestea dovezile ca fiecare dintre cele 8 directoare – alaturi de colectivul didactic – s-a straduit sa marcheze, in felul sau, dezvoltarea si modernizarea celei dintai gradinite din Ploiesti. Dupa o vechime de trei decenii in invatamant si mai multi ani in conducerea institutiei, actualul director, institutoarea Lucia Lazar, poate dovedi prin multe dintre lucrurile deja realizate ca a inteles , si-a asumat si a izbutit sa transmita si celorlalte cadre didactice cu care lucreaza definitia educatorului adevarat – „acela care face din viata sa un indreptar si pentru altii, iar asta nu-i cu putinta fara acel simt de armonie interioara care stapaneste in fiecare clipa cugetul si vointa eductatorului” (Simion Mehedinti). Educatorul acela care stie ce raspundere uriasa are fata de copiii incredintati spre educare alegand sa fie „aproape de ingerii” veniti sa invete zborul – cum sugestiv se numeste o interesanta revista realizata de cadrele didactice ale gradinitei.
Recent, pentru istoria si pentru rezultatele obtinute de-a lungul timpului, in educarea si slefuirea personalitatii catorva sute de copii aflati la inceput de drum, a fost depusa documentatia pentru obtinerea statutului de „Gradinita de Excelenta”.Insa, pana la obtinerea oficiala a acestuia, el este confirmat, de fapt, in fiecare dimineata, de fiecare copil care se desprinde cu bucurie de mana mamei, ori a bunicii, pentru a ramane ore bune in gradinita si de fiecare parinte care stie ca il lasa pe maini bune. Nu e, oare, aceasta cea mai adevarata dovada ca nu reformele ,ci oamenii mai vechii si mai noii istorii sfintesc totdeauna locul ?!
Luiza Radulescu Pintilie
