In anul anterior, costul mediu lunar al fortei de munca in Romania a fost de 2.425 de lei/salariat, in crestere cu 5,6 la suta fata de anul 2008, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). Comparativ cu media pe economie, valorile pozitive cele mai mari ale acestui indicator au fost inregistrate in industria extractiva (de 2,4 ori), intermedieri financiare (de 2,3 ori), productia si furnizarea energiei electrice, termice si a gazelor naturale (de 2 ori).
In ceea ce priveste numarul mediu al salariatilor, anul trecut, acesta a fost de 4.774.000 de persoane, in scadere fata de anul 2008 cu 272.000 de persoane. Din totalul numarului mediu de salariati, barbatii au reprezentat 53,3 la suta. Majoritatea acestora s-au regasit in sectoare economice precum industria extractiva, metalurgica sau constructii, in timp ce activitatile caracterizate printr-un grad pronuntat de „feminizare” al fortei de munca salariate sunt sanatatea si asistenta sociala (79,8 la suta), invatamantul (69,3 la suta), intermedierile financiare (68,2 la suta), hoteluri si restaurante (63,6 la suta).














