Astazi, toamna iese din calendare, si ia chipul parin¡ilor si al bunicilor nostri, al varstnicilor stiuti si nestiuti pe langa care trecem. Si, pentru fiecare dintre ei ar trebui sa fie sarbatoare. Numai ca, nemeritat schimb, ziua de astazi ramane – pentru prea multi dintre cei care ar merita sa fie cu prisosinta sarbatoriti – aninata dureros doar de o fila din calendar: 1 Octombrie – Ziua Persoanelor Varstnice. In sufletul lor, in gandurile lor, sub pasii lor, in mainile lor tremurande, pe umerii lor impovarati, in ochii lor inlacrimati sunt, mai degraba, suferinte si deznadejdi. Cum au fost si ieri, cum vor fi si maine, si poimaine iar… Nedrept anotimp dupa ani si ani de truda le este dat sa traiasca atat de multora dintre parintii si bunicii nostri, dintre aceia carora timpul le-a intomnat atat de cenusiu existenta! Iar daca nu ne sta in puteri sa le inseninam zilele grele, sau ne amagim ca mai e inca timp sa ne bucuram ca ii avem langa noi si sa le multumim ca ne-au daruit viata din via¡a lor, ca ne-au crescut oameni mari, ca ne sunt exemplu de intelepciune si de demnitate, sa le spunem macar un simplu “La multi ani!”. Le-ar alina, macar pentru o clipa, suferinta, le-ar lumina, pret de o clipire, ochii, si-ar sprijini, cat pentru o speranta, pasii. Ca sa poata merge mai departe. La multi ani !
Luiza Radulescu Pintilie
