Daca acum 10 ani se putea auzi in tara noastra doar de trafic si consum de droguri usoare, gen amfetamine, precum pastilele de “ecstasy”, acum, dupa intrarea in Uniunea Europeana si dupa liberalizarea frontierelor, au aparut si au crescut vertiginos comertul si consumul de droguri de mare risc, precum heroina, ori cocaina. Politistii recunosc ca in ultimii doi ani, fenomenul traficului si al consumului de droguri a luat o amploare periculoasa.
Daca acum 10 ani Romania era doar o tara de tranzit pentru drogurile de risc si de mare risc, acum, tara noastra a devenit, din nefericire, si un punct important de desfacere. Astfel, in prima jumatate a anului 2010 au fost identificate 44 de grupari infractionale care se ocupau cu traficul de droguri. Au fost depistate peste 250 de persoane implicate in acest tip de infractiuni, dintre care peste 100 au fost retinute sau arestate. Aproximativ 260 de kilograme de droguri de mare risc au fost capturate de catre politisti, alaturi de sume importante de bani.
Nici judetul Prahova nu a scapat de acest flagel. Astfel ca, pe parcursul ultimilor ani, s-au inregistrat numeroase cazuri de consum si de trafic de droguri. Cele mai cunoscute sunt cazurile unor indivizi care incercau sa comercializeze astfel de produse in statiunile turistice prahovene, precum Sinaia, Azuga sau Busteni. La inceputul lunii iunie, procurori DIICOT si politisti sub acoperire din cadrul BCCO Prahova au prins trei persoane care vindeau canabis si hasis in zona statiunilor Sinaia si Busteni. Unul dintre suspecti era chiar militar in cadrul MApN. Tot in aceeasi luna au mai fost prinsi doi ploiesteni care incercau sa vanda cannabis, tot in Sinaia. In iulie, politistii au mai descoperit o retea de traficanti de droguri, la nivel de tara, care avea filiere si in localitati din Prahova. La jumatatea lunii septembrie, au fost prinsi doi barbati care incercau sa vanda, tot la Sinaia, aproape 4000 de comprimate ecstasy – procurate din Olanda – pentru suma de 8.400 de euro. Din fericire, cumparatorii erau politisti sub acoperire. “Este un segment foarte sensibil, care nu poate fi abordat cu mare usurinta. Ma ocup de 19 ani de investigarea acestor tipuri de infractiuni, atat la nivel de tara cat si la nivel de judet, si pot spune ca faptele au crescut ingrijorator. Fiecare zona are caracteristica ei, nu pot emite generalitati in acest domeniu. Majoritatea drogurilor sunt aduse din Occident. Cele mai numeroase, canabisul si hasisul provin de cele mai multe ori din Spania. Mai nou constatam si cresterea consumului unor substante din categoria etnobotanice. In general, drogurile sunt cumparate din Bucuresti pentru a fi consumate in Prahova. Din pacate, foarte ingrijorator este faptul ca varsta consumatorilor este foarte scazuta, fiind cuprinsa intre 15-18 sau 30 de ani, dar nici varsta traficantilor nu este mai mare, fiind cuprinsa intre 25-30 de ani. Ar trebui ca intreaga societate sa traga un semnal de alarma, pentru ca pana acum toate campaniile promotionale, toate actiunile de prevenire impotriva drogurilor nu au avut niciun efect. Trei pliante si un clip tv promotional nu rezolva nimic. Mai este o problema grava: desi primii afectati sunt parintii unor astfel de copii-consumatori, acestia nu vor sa recunoasca aceste probleme, de teama de a nu fi stigmatizati. Prefera sa ascunda faptele si dependenta copilului, fara ca acesta sa poata beneficia de un ajutor medical specializat”, ne-a declarat comisarul sef Constantin Furtuna, seful Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Prahova.
Desi majoritatea consumatorilor se afla la varste tot mai fragede – potrivit politistilor din acest domeniu – scoala romaneasca si, in general, institutiile publice ori diverse ONG nu-i ajuta cu nimic pe acesti copii, victime sigure ale tentatiilor. Pana la aflarea consecintelor pe termen lung ale consumului de droguri asupra sanatatii, raman de suportat consecintele legii, care nu sunt blande, astfel ca pentru detinere de droguri pentru consum propriu, cel suspectat risca 2-3 ani de inchisoare, in timp ce traficantii risca pedepse mult mai grele, de pana la 25 de ani.
Alex POLICALA












