Ministerul Administratiei le cere primarilor facturile lucrarilor

In aceste zile, singura prioritate a primarilor sunt calamitatile. Mai exact calamitatile de anul trecut. Pana pe 11 iulie, alesii trebuie sa transmita nu numai datele centralizate, dar mai ales, copia facturilor, atat pentru lucrarile efectuate si receptionate, cat si pentru cele facturate si nedecontate. Informatiile legate de refacerea infrastructurii ce a fost afectata de inundatiile din perioada aprilie-mai – respectiv iulie- august 2005 – au fost solicitate de catre Ministerul Administratiei, in vederea alocarii de noi fonduri in teritoriu.
In ceea ce priveste Prahova, anul trecut, aproape ca nici nu se mai putea tine contabilitatea valurilor de inundatii. S-au distrus drumuri, poduri, au fost compromise mari suprafete agricole, dar si agoniseala de-o viata a multor oameni. Din fericire, anul acesta, furia naturii a ocolit judetul. Insa, mai peste tot, se vad urmele calamitatilor din vara trecuta. Si-au fost destule. Au fost afectate zeci de kilometri de drumuri judetene si comunale, s-au prabusit poduri si podete, pamantul a plecat la vale. Numai anul trecut, pentru 80 de lucrari de refacere a infrastructurii distruse s-au alocat 14.925.469 RON, cea mai mare parte a sumelor provenind din fondul de interventie aflat la dispozitia Guvernului. Si de lucrat se lucreaza si acum, in mod special acolo unde au fost afectate drumurile judetene. Si cum cei din conducerea Consiliului Judetean preconizau ca ar fi nevoie, numai in Prahova, de 300 de miliarde de lei vechi pentru refacerea infrastructurii distruse de calamitatile din 2005, ar fi bine daca ministerul amintit s-ar grabi orientandu-se dupa nivelul cheltuielilor deja facute sau ramase de achitat sa directioneze si spre Prahova fondurile necesare.
N. DUMITRESCU