Conform Ordinului nr. 516/12.04.2005, in cazul in care turistul nu poate sa participe la o calatorie turistica contractata, acesta poate sa ii dea contractul unei alte persoane, cu obligatia de a anunta in scris agentia de turism cu cel putin cinci zile inaintea datei de plecare. In acest caz, agentia reziliaza contractul cu persoana care nu mai poate pleca in calatorie si incheie un altul cu noul turist. Persoanele care realizeaza ca nu isi mai permit sa plece in concediile programate si nu au posibilitatea sa vanda pachetul turistic trebuie sa stie ca isi pot recupera din suma platita, insa aceasta depinde de penalizarile stabilite de fiecare agentie in parte, dar si de cat de tarziu ajung la agentie pentru a rezilia contractul. De exemplu, unele agentii de turism ii ofera toti banii persoanei care din vina sa renunta la pachetul de servicii turistice cu doua saptamani inainte de data plecarii, iar aceia care se duc cu 16-30 de zile inainte de data amintita pierd 65 la suta.