La mijlocul lunii septembrie, procurorii brasoveni anuntasera ca, din cauza lipsei de dialog cu reprezentantii Guvernului, vor lucra “in regim de avarie”. Adica nu vor instrumenta decat cauzele care nu suporta amanare, problemele mai… minore urmand sa fie lasate pe planul secund. La patru zile dupa anuntatul protest, s-a revenit, considerandu-se ca ar putea relua protestul daca pana la sfarsitul acestei luni, Executivul nu va avea cu ei un dialog constructiv.
Mai nou, insa, si magistratii din cadrul Judecatoriei Sectorului 5 din Bucuresti anunta convocarea, pentru ziua de marti, 28 septembrie a Adunarii Generale. Ordinea de zi: „Discutarea necesitatii reluarii protestului suspendat in toamna anului 2009″.
Decizia de convocare si, implicit, de discutare a oportunitatii declansarii protestului este motivata prin “lipsa unui dialog efectiv, pana in acest moment, intre reprezentantii Executivului si cei ai puterii judecatoresti, dialog care sa se concretizeze prin modificarea reglementarilor din cadrul proiectului Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, ale carei dispozitii aduc atingere independentei justitiei si statului de drept”.
Asadar, se repeta, din nou, tevatura din toamna anului trecut ?
(F.T.)