Dupa ce a fost remaniat din Cabinetul Boc si a pierdut si functia de vicepresedinte al Senatului, democrat-liberalul Radu Berceanu nu rateaza nicio ocazie sa-si critice adversarii din cadrul PDL. Fostul ministru al Transporturilor a catalogat drept “fariseism” propunerile Elenei Udrea, care cerea ca membrii PDL sa aleaga intre afaceri si politica. De critici nu a scapat nici Monica Macovei, despre care spune ca “daca ar fi numai Macovei, partidul asta n-ar mai avea nicio legatura cu nimic”. Senatorul PDL Radu Berceanu ironizeaza masurile de integritate propuse de europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei. “Zicem ca de maine cine are afaceri nu mai are ce cauta in politica. Asa, si? X are afaceri si le trece pe numele lui fiu-su sau al lui unchiu-su? Si atunci sunt ascunse si se fac interventii mai ceva ca pana acum. Un partid de dreapta se sprijina pe oameni de afaceri. Cum ii reprezinta ea, acolo, la Bruxelles? Daca ar fi numai Monici Macovei, partidul asta n-ar mai avea nicio legatura cu nimic”, a spus Berceanu.Potrivit lui Macovei, democrat-liberalii cu functii de stat trebuie sa aleaga intre afaceri si politica. Mai mult, cei care au probleme cu justitia ar urma sa fie exclusi din partid. Propunerile au fost prezentate in urma cu cateva luni si de vicepresedintele Elena Udrea, criticata la randul ei de Berceanu. “Cineva a intrebat-o pe Elena Udrea daca se refera si la soti si a spus ca nu. Mi se pare de un fariseism colosal. Solutia e ca toti sa-si declare afacerile si sa fie totul transparent”, spune Berceanu. Ideea Monicai Macovei are si sustinatori printre democrat-liberali. Intre acestia, deputatul Sever Voinescu. Pe de alta parte, presedintele Camerei Deputatilor Roberta Anastase crede ca este prea devreme sa se discute despre un cod de integritate in PDL.