In prima zi din aceasta saptamana, Ministerul Finantelor Publice a reusit sa vanda certificate de trezorerie, cu scadenta la un an, in valoare de 372 de milioane de lei, pentru a putea finanta deficitul bugetar. Au fost respinse ofertele bancilor care contineau dobanzi mai mari de 7 la suta pe an, acesta fiind, probabil, motivul pentru care ministerul nu a reusit sa-si atinga obiectivul propus: atragerea a circa un miliard de lei in urma acestei licitatii. De altfel, asa s-a intamplat si in luna anterioara, cand s-a reusit atragerea de la banci a unor imprumuturi totale de 3 miliarde de lei, desi obiectivul propus era de 4 miliarde de lei.