Ioana Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, condamnata la zece ani de inchisoare in dosarele FNI si FNA, ramane in arest, dupa ce comisia Penitenciarului Targsor a decis, ieri, ca ultima cerere a acesteia de eliberare conditionata sa fie luata in discutie peste doua luni.
In 4 iunie, cererea de liberare conditionata a Ioanei Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, condamnata la zece ani de inchisoare in dosarele FNI si FNA, a fost respinsa de Judecatoria Ploiesti, ca neintemeiata.
Prima data s-a discutat in luna mai despre posibilitatea eliberarii conditionate inainte de termen si s-a facut din oficiu in cadrul comisiei de la nivelul Penitenciarului Targsor.
Potrivit legii, detinutii cu varste de peste 55 de ani si care au de executat pedepse mai mici sau egale cu zece ani pot beneficia de eliberare conditionata inainte de expirarea termenului pedepsei, daca au efectuat o treime din pedeapsa, Ioana Maria Vlas indeplinind aceste conditii.
Intre timp, ea a castigat premiul trei la Concursului National de Creatie Literara al persoanelor private de libertate, intitulat “Poezie de puscarie”.
“Tupilata-n patru colturi/Aruncata-n camp deschis/Zace comatos parnaia. Intre trezire si vis “, este un fragment dintr-o creatie a sa.
In 20 aprilie, instanta Tribunalului Prahova a contopit cele doua pedepse primite in dosarele FNI si FNA, de zece, respectiv, opt ani de detentie. In urma admiterii acestei cereri, Ioana Maria Vlas urmeaza sa efectueze zece ani de detentie, din care se scad perioadele de arest preventiv si de detentie care au fost deja efectuate, intre 28 martie 2003 si 7 aprilie 2008, precum si perioada de detentie, care a inceput la data de 4 iunie 2009.
Ioana Maria Vlas este incarcerata la Penitenciarul Targsor din luna iunie 2009.
Dupa retinerea lui Sorin Ovidiu Vantu, Ioana Maria Vlas a transmis reprezentantilor Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) ca “nu vrea sa intre in contact cu nicio institutie de media”.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a fost retinut, joia trecuta, de procurorii Parchetului instantei supreme, pentru 24 de ore, in legatura cu favorizarea fugii lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, din Romania.