“PDL a abandonat rezolutia prin care li se interzicea demnitarilor partidului sa aiba si afaceri cu statul”, a declarat deputatul PDL, Raluca Turcan. Turcan a confirmat astfel afirmatiile deputatului Silviu Prigoana, care a revenit in partid, explicand ca PDL a anulat, saptamana trecuta, decizia, pe motiv ca s-ar fi ajuns la discriminare. Colegiul Director al PDL a adoptat, pe 30 mai a.c., o rezolutie care le interzicea democrat-liberalilor ce detin functii publice sa faca afaceri cu statul, ei fiind obligati sa aleaga intre aceste doua calitati. Rezolutia fusese adoptata la propunerea vicepresedintelui PDL, Elena Udrea. “Domnul Silviu Prigoana a facut si cand a iesit si cand a intrat din partid un gest de imagine personal. In privinta PDL, aici ramanem vulnerabili. Mi s-ar fi parut normal ca, odata un principiu enuntat si acceptat ca fiind corect, sa te duci cu el pana la capat”, a mai declarat Raluca Turcan.