In numerele trecute ale ziarului nostru aminteam ca, in majoritatea tarilor UE, exista multe semne de intrebare in ceea ce priveste informarea clara, neechivoca, a consumatorilor prin publicitate si etichetare. Mai ales ca, in cele mai multe dintre cazuri, acestea le folosesc doar pentru a mari numarul de clienti, si de multe ori nu fac altceva decat sa determine consumatorii sa ia decizii comerciale, pe care in conditii de informare completa nu le-ar lua. Acest lucru n-a fost confirmat si de ultimul control al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Potrivit bilantului acestuia, 49% dintre magazinele verificate au desfasurat campanii publicitare inselatoare. Comisarii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor – ANPC au verificat modul de comercializare a produselor care au facut obiectul campaniilor publicitare la 119 operatori economici, gasind nereguli la 59 dintre acestia, adica 49%. Totodata, s-a verificat si desfasurarea promotiilor in supermarketuri, hipermarketuri si lanturi extinse de magazine. Finalul controlului a insemnat amenzi de 166.000 de lei si chiar oprirea temporara de la comercializare a produselor vandute sub sigla unor campanii publicitare expirate la 24 dintre operatori, pana la remedierea situatiei. Pentru a evita situatii neplacute, comisarii sfatuiesc consumatorii ca intotdeauna sa citeasca, atent, perioadele de desfasurare a campaniilor publicitare, a regulamentului acestora si, nu in ultimul rand, de fiecare data sa solicite mai intai informatii suplimentare despre produse, campanii, promotii.

Altex chiar ofera transport gratuit?

Promotiile, campaniile publicitare inselatoare nu lipsesc insa nici de pe internet, mai ales ca in cele mai multe dintre cazuri marile lanturi de magazine au si site-uri, de pe care se poate cumpara online.
Legea, care exista implementata la nivelul tarilor UE, precizeaza ca o campanie comerciala este considerata ca fiind ,,inselatoare’’ daca se omit informatii esentiale de care consumatorul are nevoie sau daca se ascund sau se ofera informatii esentiale intr-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu. La acest capitol al Legii s-ar putea incadra, de pilda, si reclama postata pe site-ul Altex, prin care firma anunta, in prim-plan, ca printre serviciile oferite se numara si ,,transportul gratuit in oricare localitate din Romania’’. Evident ca o persoana care are acces la internet si locuieste in ,,Cucuietii din Deal’’ crede ca a dat lovitura. Si firesc, ar trece la pasul doi, anume acela de a cumpara produsul dorit. Insa lucrurile nu stau chiar asa de simplu. Intotdeauna la astfel de servicii exista pe undeva si formula ,,in conditiile firmei’’. Daca dati click pe link-ul respectiv vi se dezvaluie si secretul ,,transportului gratuit’’. Mai exact este vorba despre asigurarea transportului gratuit doar pentru produsele comandate pe site sau achizitionate din magazinele Altex, avand o greutate minima de 20 de kg si o valoare a comenzii de peste 1000 lei (tva inclus), in termen de maximum 14 zile de la data confirmarii comenzii sau de la data achizitiei. Iar in orice alte conditii, clientul este cel care suporta contravaloarea transportului comenzii.
Cristina DOBRE