Flanco va ofera posibilitatea returnarii produselor
Flanco este primul retailer roman care ofera clientilor sai posibilitatea returnarii produselor cumparate in termen de 31 de zile de la achizitie. Tot ceea ce trebuie sa faca persoanele nemultumite, care doresc returnarea unui produs, este sa se asigure ca acesta nu este deteriorat si sa prezinte factura, ambalajul original al produsului. La returnarea produselor, clientii pot opta pentru un alt produs de cel putin aceeasi valoare sau chiar pentru rambursarea banilor. Conditiile de returnare sunt disponibile in reteaua de magazine Flanco si pe www.flanco.ro.
Serviciul de returnare a produselor este deja disponibil in toata reteaua Flanco, inclusiv la magazinele din Ploiesti.
,,Ambianta – Rafinament – Stil’’, editia de toamna
In perioada 15-19 septembrie, se va desfasura cea de-a XI–a editie de toamna a expozitiei ,,Ambianta – Rafinament – Stil’’. Expozitia se va desfasura pe platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor, in zona centrala a orasului. Principalele sectiuni prezentate in cadrul acesteia sunt: plante decorative pentru interior si exterior, unelte, scule, accesorii, utilaje forestiere si pentru gradinarit, fier forjat, amenajari, dotari si decoratiuni interioare si exterioare, obiecte decorative din pietre semipretioase, bijuterii, produse decorative din ceramica, lemn, piele, metal, sticla, artizanat si mestesug popular, cadouri si suveniruri. Expozitia este realizata de catre Camera de Comert si Industrie Prahova, in parteneriat cu Primaria Municipiului Ploiesti.
Bazinul Vega se redeschide la 1 octombrie
De doua saptamani, Bazinul Vega, din cadrul Clubului Sportiv Municipal Ploiesti, este inchis pentru renovare si igienizare, operatiune care se desfasoara in fiecare vara. Acesta va fi redeschis pentru public incepand cu 1 octombrie si tot de la aceeasi data vor intra in vigoare si noile tarife pentru utilizarea acestuia. Astfel, accesul publicului va costa 10 lei pe ora, initierea pentru inot va fi tot de 10 lei pe ora, iar inchirierea bazinului pentru scoli si alte unitati va fi de 26 de lei pe ora. Un abonament lunar pentru folosirea bazinului va costa 208 lei pe luna.
Iar inchirierea unui culoar din bazin pentru programele de initiere inot va costa 313 lei, in timp ce inchirierea bazinului pentru programele de initiere inot va fi de 521 de lei pe zi.













