Atentie la site-urile fantoma!

Cea mai noua schema de jefuit pe internet, care a aparut in contextul crizei, este oferta de slujbe venite de pe tot felul de adrese anonime. De aceea, specialistii IT avertizeaza sa nu se dea curs unor astfel de oferte, mai ales daca se cer si bani pentru angajare. De obicei, cei care vor sa insele prin astfel de site-uri se folosesc de adrese asemanatoare celor de recrutare europeana. La nivelul UE s-a facut deja o lista neagra a acestor site-uri, printre acestea numarandu-se eurjobs.com, eurjobs.org, bob4-us.com sau europjob.com.

Domeniul public al Ploiestiului se extinde

Lista bunurilor ce alcatuiesc domeniul public al Ploiestiului se va mari. Astfel, dupa receptionare, strada “Intrarea Borangic” de 304 mp va face parte din domeniul public al orasului. Pe aceeasi lista vor intra si obiective din Parcul Memorial “Constantin Stere”, respectiv reteaua de canalizare si adapostul jaguarului de la Gradina Zoologica. Alte bunuri receptionate care vor intra in aceeasi categorie sunt tunelul fix si mobil amplasat la stadionul “Ilie Oana”, spatiul verde imprejmuit din Aleea Vitioara, copacul ornamental si instalatia de udare prin aspersie din zona Rond Catedrala, dar si doua terenuri de pe strazile Gageni si Erou Moldoveanu.

Comuna Lipanesti are nevoie de secretar

Agentia Nationala a Functionarilor Publici va organiza concurs pentru ocuparea functiei publice de secretar al comunei Lipanesti, din judetul Prahova. Dosarele de participare la concurs se pot depune pana la data de 13 septembrie, la sediul agentiei. De asemenea, si conditiile de participare, dar si bibliografia se pot obtine tot de la sediul agentiei, informatii suplimentare putand fi cerute si la telefon 0374/112.726. In ceea ce priveste proba scrisa, aceasta va avea loc pe 22 septembrie – la ora 10.00, iar interviul pe 24 septembrie, la ora 14.00.

Proceduri simplificate la Prefectura Prahova

Prefectura Judetului Prahova va lansa azi un proiect nou, intitulat ,,Proceduri simplificate – eficienta crescuta la nivelul Institutiei Prefectului Judetului Prahova’’. Proiectul va fi realizat cu finantare europeana, in cadrul Programului operational ,,Dezvoltarea Capacitatii Administrative’’, si se va ridica la o investitie de 1,4 milioane de lei.