Dotarea politiei rutiere prahovene cu 12 radare invizibile noi, intensificarea controalelor in trafic si, nu in ultimul rand, prezenta pe soselele din judet a politistilor in tinuta civila si cu masini neinscriptionate a inceput sa dea roade.
Astfel, in primele 8 luni ale acestui an, comparativ cu aceeasi perioada a lui 2009, au fost inregistrate cu 11% mai putine accidente rutiere. Totodata, cazurile in care acestea s-au soldat cu decese ale victimelor au fost mai putine cu 20%, iar cele soldate cu raniti grav au cunoscut o diminuare cu 15%.
Per total, trendul este descrescator, daca luam in calcul si statistica din primul semestru al lui 2010, comparand-o cu aceeasi perioada a anului trecut: scadere cu 18% a numarului de accidente, care au fost soldate cu 23% mai putini morti si cu 22% mai putini raniti grav.
Principalele cauze care au condus la accidente raman, in continuare, cele “clasice”: depasirea vitezei legale, neadaptarea acesteia la conditiile de drum si trafic, neacordarea prioritatii de trecere, intoarcerea in locuri nepermise. Desigur, nu putea lipsi dintre cauze si conducerea sub influenta alcoolului. Ultimul exemplu de acest gen: V. Marian, in varsta de 44 de ani, din Ploiesti, a fost prins conducand baut. Si, pentru ca registrul infractional sa fie complet, autoturismul de teren pe care il conducea era neinmatriculat si avea… numar fals de inmatriculare.
Politistii l-au retinut si mai apoi, l-au prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti cu propunerea de arestare preventiva.
Iar in urma probatoriului administrativ, instanta a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile.
(F.T.)