Părinţii au început din timp aprovizionarea cu ghiozdane, uniforme, manuale şi caiete. Şi magazinele s-au pregătit pentru asaltul premergător începerii şcolii cu oferte pentru toate buzunarele şi speră să atragă micii clienţi cu rechizite imprimate cu personaje iubite de copii. Clopoţelul se pregăteşte să sune, iar primii care răspund apelului, sunt ca în fiecare an, părinţii. Şi, dacă în urmă cu ceva ani, toată lumea venea la şcoală cu aceleaşi caiete de un alb incert şi stilouri chinezeşti, cei 20 de ani de piaţă liberă au creat, deopotrivă, avantaje şi neajunsuri. Acum, magazinele sunt ticsite de oferte cu rechizite lucioase, de cea mai bună calitate, trecute însă cu privirea de majoritatea părinţilor care nu îşi permite să le cumpere.