Tensionatul subiect al retragerii trupelor din Irak se muta din linia intai a disputelor dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu mai spre interiorul frontului.
Atanasiu, audiat de Parlament
—————————————————————————-
Ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, va fi audiat maine de catre comisiile parlamentare de aparare, se arata intr-un comunicat al Comisiei de aparare a Camerei. Audierile vor viza propunerea lui Atanasiu de retragere a militarilor romani din Irak, precum si in legatura cu evenimentele care au urmat in urma anuntului sau privind retragerea din Irak. Teodor Atanasiu a cerut, la randul sau, ieri, demisia celor doi ministri liberali care n-au sustinut adoptarea in CSAT a propunerii propriului partid si anume, retragerea trupelor din Irak. Este vorba de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu si cel al Finantelor, Sebastian Vladescu. Un ministru care nu respecta o decizie a partidului care l-a numit, trebuie sa-si dea demisia din functia de ministru si din functiile de conducere din partid, sustine Atanasiu. Mai ales ca exista un precedent, chiar in PNL. Presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban sustine si el propunerea lui Atanasiu.
Ministrul Apararii, Teodor Atanasiu a mai cerut ieri Directiei Generale a Armatei o ancheta pentru ca , spune ministrul, consilierul prezidential Sergiu Medar ar fi dezvaluit public informatii secrete. De asemenea, Atanasiu a solicitat Ministerului de Externe sa repare „gafa enorma a lui Medar”. Consilierul pe teme de securitate al sefului statului a prezentat la un post de televiziune o telegrama a Armatei care-i informa pe atasatii militari din toate ambasadele ca s-a decis retragerea trupelor din Irak.
Ungureanu si Vladescu – pusi la zid
—————————————————————————-
Reprezentantii PNL in CSAT care au votat impotriva propunerii privind retragerea trupelor romanesti din Irak risca sanctiuni. Impotriva acestei decizii politice initiata de premierul Calin Popescu Tariceanu si de ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, au votat alti doi liberali: ministrul de Externe, Razvan Ungureanu, si ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, spune ca decizia celor doi este surprinzatoare, intrucat inaintea sedintei CSAT ar fi avut loc o intalnire informala la care Vladescu si Ungureanu nu au spus ca nu vor respecta mandatul pe care l-au primit din partea conducerii partidului. Adica, acela de a sustine retragerea trupelor romanesti din Irak. Presedintele filialei clujene a Partidului National Liberal a cerut Biroului Permanent Central al formatiunii politice sanctionarea severa a ministrului Finantelor. Nici Mihai Razvan Ungureanu nu a fost iertat. Comitetul Executiv al PNL Cluj mandateaza reprezentantii in Delegatia Permanenta sa solicite audierea celor doi membri si sa ia masuri de sanctionare.
Liberalii fac referendum
PNL isi mentine propunerea privind retragerea trupelor romanesti din Irak. Potrivit liberalilor, CSAT sau Parlamentul Romaniei trebuie sa reia discutiile privind efectivele militare pe care Romania le va avea anul viitor in teatrele de operatiuni. De altfel, liberalii sunt hotarati sa initieze o campanie de strangere de semnaturi pentru a vedea daca populatia este sau nu de acord cu retragerera trupelor din Irak.
In Biroul Permanent central al partidului, liberalii vor lua in discutie si problema retragerii sprijinului politic ministrilor Sebastian Vladescu si Mihai Razvan Ungureanu.
UDMR vrea in CSAT
—————————————————————————-
UDMR vrea sa fie reprezentata in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Solicitarea vine din partea presedintelui partidului Marko Bela si a senatorului Gyorgy Frunda. Cei doi sustin ca prezenta unui reprezentant al cetatenilor de etnie maghiara in CSAT este necesara si ar putea fi chiar benefica.
Liderii Uniunii au declarat ca si-ar dori o reprezentare mai mare si in Ministerul Afacerilor Externe. Declaratia presedintelui UDMR vine dupa ce CSAT a dezbatut propunerea liberalilor privind retragerea trupelor din Irak.
Democratii riposteaza
—————————————————————————-
Declaratiile ministrului apararii, Teodor Atanasiu, au provocat reactii in Alianta PNL-PD.
Democratii vor dezbate astazi in sedinta Biroului Permanent problemele ridicate de ministru. Potrivit deputatului PD, Ioan Oltean, democratii sunt profund nemultumiti ca Teodor Atanasiu pune la indoiala deciziile luate de CSAT. Democratii asigura totusi ca indiferent de tensiunile existente in Alianta, nu vor periclita stabilitatea politica.
PSD cere capete ministeriale
PSD cere demisia ministrului apararii, pentru declaratiile facute in presa, si demisia ministrului de externe, Mihai Razvan Ungureanu, pentru ca nu a reactionat corespunzator in urma scandalului generat de propunerea retragerii trupelor romanesti in Irak.
Social-democratii ii cer premierului Calin Popescu Tariceanu, dar si celor doi ministri liberali sa reflecteze asupra situatiei create.
62 la suta dintre romani vor retragerea trupelor
din Irak

—————————————————————————-
Cei mai multi romani sunt de parere ca mentinerea trupelor romanesti in Irak nu este folositoare pentru tara noastra, potrivit unui sondaj prezentat ieri de Biroul de Cercetari Sociale. Astfel, 62 la suta dintre cei intervievati in cadrul sondajului au raspuns negativ la intrebarea „Credeti ca pentru tara noastra este folositoare mentinerea trupelor romanesti in Irak?”. Un raspuns afirmativ la aceasta intrebare au dat 23 la suta dintre participantii la studiu, iar restul de 15 la suta au spus ca „nu stiu”.