Durere senatoriala
Daca baba din povestea lui Creanga suferea, pe vremuri, pentru faptul ca gaina ei nu oua galbeni, daca pe mosul dintr-o alta poveste il durea sufletul ca nu avea si el un prunc, acolo, care sa-i mangaie batranetile, in zilele noastre, cele pe care le traim cu totii, de-a valma, unii au alte suferinte. De pilda, cei mai dintre cei mai inalti alesi ai neamului – carora istoria noastra le va spune mereu, parlamentari – sufera de dorul de…friptura!? Si nu tanjesc dupa orice bucata de carne rumenita pe gratar parlamentar, ci dupa fripturile din care, vezi Doamne, s-ar infrupta alesii mai mici, adica aceia care au ramas cu talpa tarii – primarii. Invidia senatorilor fata de acestia a iesit si mai pregnant in evidenta mai zilele trecute, cand s-au apucat sa dezbata un proiect de lege – munca lor cea mai grea si mai epuizanta – caruia nu-i mai dadeau de capat. Era un document prin care se voia o viata mai acatarii si pentru nationalitatile conlocuitoare, dar asupra caruia nu se putea ajunge la un punct de vedere comun. Si asta, deoarece, unul – dintre cei care bagau strambe puterii – punea mana frecvent pe microfonul salii si-i tragea cu amendament dupa amendament de-i scotea pe colegii senatori din sarite, pe unii trimitandu-i chiar sa bea cate un pahar cu apa rece.
Si au tinut sporovaiala pe seama Legii minoritatilor pana in noapte tarziu, cand unul mai hatru dintre senatori ar fi spus cu naduf: „Dracu’ ne-a pus sa venim in Parlament? Daca eram primari, stateam cu friptura in fata; asa stau si-mi bat capul cu amendamente!” Si, fara sa-si dea seama, senatorul nostru a grait, dintr-o data, adevaruri la fel de dureroase ca… dorul sau de friptura de primar. Primul ar fi ca, intr-adevar, primarii nu-s straini de patima ingurgitarii fripturilor la oricare ceas din zi sau din noapte, ca doar de aia sunt primari, iar al doilea ar fi acela ca invidiosilor – in cazul de fata senatorilor – le place munca in Parlament precum magarilor fuga!
Leon CHIRILA
