La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc cea de-a XV – a editie a Salonului de Umor, „Ridendo Dicere Verum”. Devenita deja o traditie, aceasta manifestare a adunat in curtea Casei memoriale „Cezar Petrescu” din Busteni cele mai mari nume ale epigramei romanesti din toata tara, dar si profesori, consilieri, primarul orasului, Emanoil Savin, fiind unul dintre sponsorii principali. De asemenea, la acest eveniment au fost prezenti cunoscutii epigramisti Stefan Cazimir, Mircea Ionescu- Quintus, George Zarafu si George Corbu.
Duelul epigramistilor, in care scriitorii isi adreseaza catrene unul celuilalt, a fost cel cu care a debutat aceasta editie a salonului de umor. De asemenea, au avut loc lansari de carte, iar la final – expozitia de caricatura. Cel mai asteptat moment a fost festivitatea de premiere a celor mai bune epigrame inscrise in concurs. Premiul pentru locul I a fost in valoare de 1000 de lei, pentru cel de-al II- lea – 800 de lei, pentru cel de-al III- lea – 600 de lei, iar mentiunile au fost premiate cu cate 400 de lei.
Emanoil Savin a promis ca va mai sponsoriza si in anii viitori desfasurarea acestui eveniment, avand in vedere ca, in fiecare vara, statiunea devine capitala epigramei din Romania.
Anemary GRIGORE