Temperaturile foarte ridicate inregistrate in ultima perioada au creat probleme taximetristilor din Ploiesti, deoarece aparatele de taxat, amplasate la bordul masinilor, nu au mai facut fata caldurii. Soferii de taxi spun ca unele aparate sunt mai putin performante, de aceea exista riscul sa nu mai porneasca, la plecarea in cursa sau sa schimbe, din senin, data si ora afisata. „Ne-au pacalit cand le-am cumparat. Au zis ca sunt bune si ca au service in oras. Cand am efectuat prima verificare s-a dovedit ca nu este chiar asa, deoarece toate aparatele au fost duse la reparat in Ar-ges. Am stat , 4 zile degeaba si am pierdut 5 milioane de lei vechi in acea perioada”, ne-a explicat un taximetrist.
Pentru a proteja, cat de cat, aparatele de razele soarelui, soferii de taxi le invelesc, pur si simplu, cu ziare, carti sau folii. „Nu avem ce sa facem pentru ca, daca le schimbam locul, nu mai vede clientul ce suma are de platit. Mi s-a intamplat, de foarte multe ori, pana acum, sa nu porneasca aparatul la plecarea in cursa. O noua defectiune ar insemna sa stau iar cateva zile degeaba si sa pierd cateva milioane de lei”, ne-a spus un alt sofer de taxi.
Gabriela IONITA