Casa Socolescu (XXVI)
Acum, deasupra intrarii principale a parterului casei Socolescu, trona firma „Sanatatea” si deverul crestea de la an la an. Brutaria a ajuns atat de cunoscuta incat oamenii au dat numele ei intregului edificiu si au facut din acesta unul dintre cele mai importante puncte de reper ale orasului. De nenumarate ori am auzit acest nume in fraze ca: „Mergi pana la Sanatatea si de acolo o iei la stanga” sau “Sanatatea, stii unde este; ei, vizavi de ea este Administratia Financiara“ sau “Ne intalnim maine la 10, la Sanatatea“ etc.etc. Mai mult ca sigur ca si Socolescu si familia sa stiau acest lucru. Il va fi suparat oare faptul ca edificiul este numit astfel, estompandu-se numele creatiei si proprietatii lui ? Mai repede credem ca l-a amuzat; in orice caz nu l-a obligat pe Iuliu Oprescu sa dea firma jos.
Dar aceasta casa a fost, in primul rand, resedinta lui si a familiei sale, casa parinteasca a copiilor sai. Desigur ca, dupa primul razboi mondial, nu au mai gasit casa pe care o lasasera. Nemtii care o ocupasera, luasera tot ceea ce putea fi luat, dar nu vandalizasera imobilul. De altfel, el avusese grija sa prevada o ascunzatoare foarte ingenioasa, de care nu stia nimeni, in pod, zidarul cu care lucrase fiind mobilizat si plecand imediat dupa terminarea lucrarilor in Italia. Acolo ascunsesera ei lucrurile de valoare (covoare, tablouri etc.), zidisera totul si acum, la intoarcerea din Moldova, le gasisera intacte.
Fara indoiala ca acum si-a ales ca resedinta apartamentul pe care si-l stabilise de la inceput, cel mai mare, mai frumos finisat, mai bine compartimentat, mai confortabil, din tot imobilul. Acest apartament, de la etajul I – impreuna cu “atelierul“ de deasupra lui – a devenit centrul vietii si activitatii lui Socolescu. Aici a trait bucuriile de sot si parinte, aici s-a odihnit si s-a relaxat in putinul timp pe care si l-a lasat pentru asa ceva. Casa aceasta a devenit si un fel de “centru neoficial” al intregului neam Socolescu. Aici l-a adus pe unchiul sau, marele arhitect, Ion N. Socolescu, singur si grav bolnav, in 1924, sa fie ingrijit si sa-si traiasca in liniste sfarsitul vietii. Aici erau gazduite neamurile domiciliate in alte localitati cand veneau cu treburi la Ploiesti, aici se strangeau numeroase rude la marile sarbatori crestine sau, mai ales, la o saptamana dupa Paste, in Duminica Tomii, cand el isi sarbatorea ziua onomastica. Si chiar daca se adunau peste 30 de persoane, gazdele stiau sa faca in asa fel incat nimeni sa nu se simta “inghesuit“ sau neglijat. Aici se desfasura si viata mondena a familiei, veneau in vizita familiile prietene sau intorceau vizitele facute de ei, aveau loc reuniuni foarte reusite.
De cele mai multe ori, Toma Socolescu asocia cele doua cuvinte intr-o expresie: “Casa si gospodaria mea“. Sa vedem ce intelegea el prin gospodarie. Probabil ca era vorba despre totalitatea bunurilor mobile si imobile care ii apartineau si de utilizarea acestora pentru indestularea si confortul familiei si nu numai.
Desigur, locul principal il ocupa chiar imobilul despre care am vorbit, care nu era numai locuinta familiei, ci si o “casa de raport”, care aducea venituri deloc neglijabile. Aici se mai gaseau “biroul si atelierul“ lui, deci centrul intregii sale activitati profesionale. In biroul sau si-a gandit toate actiunile, aici si-a adunat ideile, aici si-a cristalizat aspiratiile, pentru ca, apoi, in “atelierul“ sau, impreuna cu colaboratorii subalterni, sa le transforme in documentatii calculate pana la cel mai mic amanunt ale unor edificii deosebite. In birou ii primea pe clientii sai, le lua comenzile si discuta cu ei indelung, de aici ii lua cu trasura sau cu masina pentru a le arata terenul pe care va trebui sa construiasca. Biroul si “atelierul“ lui erau dotate cu tot ceea ce era mai nou si mai eficient in birotica si in proiectarea vremii. Avea cativa subalterni, dintre care nu cunoastem decat unul, dintr-o amintire de familie, un fel de sef de “atelier“, cumnatul sau, arhitectul (sau poate conductorul-arhitect) Gheorghe (Gogu) Kuntzl. Acesta se casatorise cu sora mai mica a lui Toma, Cora (Coralia), crescuta la Braila, cand aceasta era foarte tanara si Toma ii adusese la Ploiesti, unde au avut doi copii, Alexandra si Gheorghe. Chiar dupa moartea foarte prematura a Corei, el a ramas pana la sfarsit in atelierul lui Socolescu.
Desigur, gospodaria lui Socolescu nu se limita la atat. In ea intrau si o serie de proprietati imobiliare, dintre care noi cunoastem numai doua: o vila la Sinaia, construita de el pentru Fl(orica ?) Socolescu si un conac la Paulesti, cu o mica ferma, dar despre ele vom vorbi cu alt prilej.
Mai intrau aici si afacerile lui. Socolescu investea o mare parte dintre economiile sale in firme sigure si profitabile, ba uneori era chiar printre initiatorii a asa ceva. Oferim un exemplu: dupa razboi, impreuna cu inginerii Th. Ficsinescu, V. Tacit si altii, a infiintat Societatea “Petrol-Foraj“ numindu-l director-general pe priceputul inginer N. Flicher. Lucrurile au mers bine si in 1924, societatea cumpara fabrica “Ferrum“ pe care o reorganizeaza. Tot in aceasta gospodarie a lui includea si niste mijloace de transport proprii, despre care nu stim aproape nimic. Probabil ca in tinerete avusese si trasura cu cai, pe care mai tarziu a vandut-o sau a lasat-o la Paulesti. Oricum, in perioada interbelica a fost posesorul cel putin al unui autoturism, deoarece, in “Amintirile” sale spune ca l-a dus pe Iorga la Valeni cu masina proprie. Intreaga gospodarie, baza materiala si toate izvoarele de venituri ale familiei, au fost preluate de sotia sa, Florica Socolescu, aceea care s-a dovedit un excelent contabil, administrator si manager, conducand cu pricepere, corectitudine si harnicie, permanent consultandu-si sotul, strabilind impreuna liniile mari.
Familia si gospodaria au fost doua importante raporturi materiale si morale ale intregii vieti si activitati a lui Toma T. Socolescu.
Paul D. POPESCU
