Presedintele interimar al PDL Bucuresti, Elena Udrea, a declarat la prima sedinta in noua formula de coordonare, ca, de acum incolo, nu criteriul vechimii in partid trebuie sa fie cel care sa stea la baza ascensiunii in organizatia democrat-liberala, ci acela al proiectelor. “Misiunea mea este sa recastigam impreuna increderea bucurestenilor si sa facem astfel incat acestia sa devina din nou implicati in rezolvarea problemelor pe care le avem cu totii in acest oras, care creste de la o zi la alta, asa cum s-a intamplat pe vremea lui Traian Basescu. Cu timpul, in ultimii ani, am renuntat la modelul Traian Basescu si cred ca este momentul ca PDL Bucuresti sa se reintoarca la bucuresteni, sa facem politica bucurestenilor impreuna cu ei. De aceea, eu cred ca avem nevoie sa deschidem partidul, cred ca de acum incolo nu criteriul vechimii in partid trebuie sa fie cel care sa stea la baza ascensiunii in PDL Bucuresti, ci cel al proiectelor”, le-a spus Udrea reprezentantilor PDL Bucuresti.