Criza economica a afectat – ce-i drept nu atat de acut ca Romania – si celelalte tari ale Uniunii Europene. O reflecta, de pilda, rata somajului in spatiul comunitar, indicator care a crescut de la 6,8 la suta – in luna mai 2008, la 9,6 la suta – in luna mai 2010. Acest lucru ilustreaza faptul ca prea putini europeni isi valorifica unul dintre drepturile esentiale ale pietei unice a fortei de munca – acela de a se angaja in orice tara a spatiului comunitar, se arata intr-un recent studiu al Comisiei Europene. Mai exact, doar 11,3 milioane de europeni locuiesc si muncesc, in prezent, in alta tara din UE decat cea de origine, ceea ce reprezinta doar 2,3 la suta din totalul populatiei Uniunii Europene. In pofida acestui fapt, intrebati intr-un sondaj daca, in eventualitatea in care ar ramane fara un loc de munca, ar fi dispusi sa lucreze intr-o alta tara decat cea de origine, nu mai putin de 48 la suta dintre cetatenii chestionati au raspuns afirmativ. Atunci, de ce unii dintre acestia nu iau o astfel de decizie pana a le ajunge cutitul la os, adica disponibilizarea?
„Gasirea unei locuinte si a unui loc de munca pentru partenerul de viata sau necunoasterea limbii tarii de adoptie sunt doar cativa dintre factorii cu impact asupra mobilitatii fortei de munca transfrontaliere”, considera Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea fortei de munca.
Potrivit unui recent raport privind imigratia al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), in statele membre ale Uniunii Europene se afla, in momentul de fata, aproximativ 2,5 milioane – 2,7 milioane de imigranti romani.
C.D.
