Mii de prahoveni, dar si oameni veniti din alte judete, au condus-o astazi pe Madalina Manole pe ultimul drum. Oamenii au stat zeci de minute la coada pentru a o vedea pentru ultima oara pe artista. Acestia i-au adus flori si au aprins lumanari la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti, dar si la Cimitirul Bolovani, unde a fost ingropata.
Curtea bisericii a fost neincapatoare pentru miile de oameni care au asistat la slujba chiar si din strada, iar circulatia in zona a fost oprita. Apoi, in drumul spre cimitir cortegiul a trecut prin fata casei parintilor Madalinei Manole. Pe tot parcursul zilei cortegiul funerar a fost insotit de echipaje ale jandarmilor si ale politiei comunitare.
Madalina Manole a fost ingropata in Cimitirul Bolovani, langa mormantul jurnalistului Gabi Dobre.