– 13.07.2010, ora 09:04 – incendiu depozit în municipiul Ploieşti
În municipiul Ploieşti, str. Pompelor, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu la un depozit. Au ars reziduuri petroliere rămase în interiorul unor instalaţii dezafectate. Cauza probabilă: scântei mecanice.
Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 500.000 lei valoarea bunurilor distruse fiind de aproximativ 1000 lei. Nu s-au înregistrat victime.

– 13.07.2010, ora 13:32 – incendiu vegetaţie uscată în localitatea Blejoi
În localitatea Blejoi, pe DN1 A, un echipaj de pompieri a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, proprietar Consiliul Local Blejoi. Au ars aproximativ 2000 mp vegetaţie uscată.

– 09.07.2010, ora 20:34 – deblocare uşă în municipiul Câmpina
În municipiul Câmpina, str. Ecaterina Teodoroiu, un echipaj de pompieri a intervenit pentru deblocarea uşii unui apartament, proprietar C. Ion în vârstă de 56 de ani.
Echipajele sosite la locul evenimentului au acţionat pentru deblocarea uşii imobilului.

– 13.07.2010, ora 20:08 – degajare persoana înecată din râul Teleajen
În localitatea Blejoi trei echipaje de pompieri au intervenit cu mijloace specifice pentru scoaterea unui minor T.C. în vârstă de 12 ani înecat din râul Teleajen.

– 13.07.2010, ora 20:12 – degajare autoturism din albia râului Teleajen
În localitatea Boldeşti Scăieni echipajele de pompieri au intervenit cu mijloace specifice pentru scoaterea unui autoturism rămas blocat în albia râului Teleajen.

Echipajele SMURD au intervenit în 13 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele au fost monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.