In luna mai 2010, castigul salarial mediu nominal net a fost de 1.428 de lei, in scadere cu 8 lei (- 0,6 la suta) comparativ cu luna aprilie. La fel cum s-a intamplat si in perioadele anterioare, cei mai fericiti au fost angajatii societatilor de intermedieri financiare (al caror salariu mediu nominal net a fost cel mai mare, de 3.783 de lei), iar cei mai pesimisti – lucratorii din hoteluri si restaurante (care au incasat doar 792 de lei, deci de 4,5 ori mai putin decat primii).
Datele Institutului National de Statistica mai arata, de asemenea, ca salariile nete din luna mai 2010 au inregistrat usoare diferente fata de luna aprilie, in functie de specificul activitatilor economice. Astfel, ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanta), dar si a realizarilor de productii ori incasari mai mari s.a., salariile medii nete au fost mai mari cu 11,4 la suta in sectorul fabricarii produselor din tutun, intre 5 – 10 la suta in domeniul extractiei petrolului si a gazelor naturale, intre 3-5 la suta in activitatile de transport sau in industria metalurgica. De cealalta parte, salariile medii nete au fost mai mici, in perioada mentionata, cu 13 la suta in telecomunicatii, intre 6-10 la suta in tranzactii imobiliare, activitati de asigurari si reasigurari, fonduri de pensii etc, intre 2 – 4 la suta in invatamant, fabricarea mobilei sau a produselor farmaceutice. Scaderile mentionate sunt cauzate fie de acordarea, in lunile martie-aprilie 2010, de premii ocazionale (inclusiv premii anuale, premii de Pasti) sau de nerealizarile de productii, fie de intrarea in somaj ori de alte dificultati financiare. (C.D.)