Marian Pop si Adrian Craciun vor semna noi angajamente cu FC Petrolul, ajungand la o intelegere cu gruparea ploiesteana dupa negocierile pe care le-au purtat ieri, in prezenta impresarului Ionel Codoban, cu managerul general al „galben-albastrilor”, Valeriu Rachita. Cei doi fotbalisti vor evolua, astfel, pentru Petrolul si in sezonul 2010-2011, la fel cum se va intampla si cu mijlocasul Alexandru Benga, asteptat si el sa-si prelungeasca acordul cu formatia ploiesteana.
Vivi Rachita a ajuns la o intelegere si cu fotbalistul sarb Bozidar Cosic, acesta urmand ca, dupa revenirea la Ploiesti, sa semneze un nou acord cu FC Petrolul. „Am discutat telefonic, i-am spus care sunt noile conditii si a fost de acord cu ele”, a precizat Vivi Rachita.
„Lupii” nu vor mai conta din stagiunea urmatoare pe serviciile „veteranului” Daniel Chirita. „Chiru nu va mai juca la Petrolul, dar va ramane aproape de noi. Vom colabora cu el, iar „varfurile” scolii sale de fotbal sau alti jucatori valorosi pe care ii impresariaza vor avea usa deschisa la Petrolul”, a spus Vivi Rachita.
www.fcpetrolul.ro