Ca urmare a aplicarii prevederilor Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, incepand cu 1 ianuarie 2010, veniturile functionarilor publici din Primaria Campina au scazut considerabil, cu pana la 50%. Acest lucru este urmare a faptului ca au fost pierdute diferite prime acordate din fondul de premiere de 10%, salariul de merit, plata orelor suplimentare si, recent, si sporul de dispozitiv. Ultima reducere a salariilor bugetarilor, cu 25%, promovata de guvernanti prin legile austeritatii, va goli si mai tare buzunarele angajatilor din aparatul de specialitate al primarului campinean. Pentru a-si ajuta subordonatii sa treaca mai usor criza, sau macar pentru atenuarea efectului cascadei de reduceri salariale, care s-a abatut ca un tavalug asupra lor, edilul municipiului a supus aprobarii Consiliului Local un proiect de hotarare privind acordarea unor suplimente salariale pentru functionarii publici din subordine, proiect aprobat de consilierii municipali. Acest lucru este perfect legal si permis de chiar legea mai sus-amintita, care a subtiat atat de mult salariile bugetarilor. Actul normativ respectiv prevede, intr-una dintre anexele sale, ca, in limita fondurilor disponibile in bugetul local, la propunerea primarului, pentru functiile publice locale se pot acorda suplimente salariale egale cu pana la diferenta dintre salariul de baza prevazut pentru functiile publice teritoriale si salariul de baza prevazut pentru functiile publice locale.
De mentionat ca aceste suplimente salariale pot fi acordate numai daca veniturile proprii ale bugetului local sunt mai mari sau egale (in anul anterior) cu cheltuielile de personal alocate pentru autoritatile locale executive si deliberative. Toate conditiile impuse de legislatie fiind indeplinite, primarul Horia Tiseanu a considerat necesar sa sustina acest proiect, declarand urmatoarele: “Avand in vedere faptul ca, in urma tuturor reducerilor salariale, salariul mediu net in Primaria Campina nu va depasi 680 lei (iar un politist comunitar va lua in jur de 550 lei pe luna), putem acorda un supliment salarial de aproape 7% doar functionarilor publici din aparatul de specialitate al primarului, nu si personalului contractual. Avand in vedere cat pierd, in total, la salariu, un supliment de 7% nu este mare, dar atat ne permite legea sa dam.”
Asadar, de acest supliment salarial nu vor beneficia toti angajatii Primariei, ci numai functionarii publici, adica 199 de persoane dintr-un total de 300. Lunar, efortul financiar pentru acordarea acestei neasteptate mariri salariale inseamna 35.590 de lei. Legiuitorul a acordat astfel un avantaj functionarilor publici, deoarece, prin natura functiei publice pe care o detin si care implica reprezentarea autoritatii statale in relatia cu cetatenii, acestora le sunt limitate drastic activitatile si ocupatiile pe care le-ar putea exercita in afara orelor de program, ceea ce nu este valabil in cazul personalului contractual.
Adrian BRAD