Asa cum precizam intr-un recent numar al „Prahovei”, Ministerul Administratiei si Internelor a decis suspendarea inmatricularii vehiculelor, in cazul tuturor posesorilor care, pana la 1 iulie 2006, nu isi efectueaza inspectia tehnica periodica (ITP). Totodata, mai aratam ca, de circa o luna, acestia au posibilitatea verificarii pe site-ul Registrului Auto Roman (www.rarom.ro), daca inspectia vehiculului detinut este inregistrata in baza de date a acestei institutii.
In cazul unui raspuns negativ, cu toate ca au efectuat ITP intr-o statie autorizata, cei in cauza pot sesiza, in scris, Registrul Auto Roman – Reprezentanta Prahova. Conform declaratiei directorului reprezentantei – Gheorghe Necula, la ghiseul infiintat in acest scop, au fost deja inregistrate peste 200 de cereri.
De ce revenim asupra acestui subiect? Pentru ca, din cate am aflat, la ghiseul RAR s-au prezentat si posesori de vehicule noi, si nu trebuia, deoarece masinile acestora au inspectia tehnica periodica deja efectuata, de catre firma producatoare. Valabilitatea inspectiei este de 2 ani de la data cumpararii masinii. Directorul Necula a tinut sa adauge si faptul ca, activitatea la ghiseul de primire a sesizarilor este, intr-un fel, ingreunata si de faptul ca, aici se prezinta si cei care nu se regasesc in baza de date ca si-au incheiat polita de raspundere civila auto (RCA). Or, in astfel de cazuri, „posesorii de vehicule trebuie sa se adreseze nu RAR, ci companiei cu care au incheiat polita de asigurare”.
C. DUMITRU