Sambata, 26 iunie, s-a desfasurat ,la Scoala nr. 123 din Bucuresti, cea de-a cincea editie a Galei de kickbox „TAI SHIN DO – SUMMER CHALENGE K1 STYLE”.
La aceasta gala au participat si 9 sportivi cu varste cuprinse intre 12 si 19 ani, antrenati de plutonierul Tanase Madalin din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Prahova, ca urmare a protocolului incheiat de institutie cu Clubul Copiiilor din orasul Baicoi, judetul Prahova. La competitie au fost prezenti 140 de sportivi din 17 cluburi din tara.
Ca urmare a unei foarte bune pregatiri si a seriozitatii dovedite atat de subofiterul antrenor cat si de elevii sai, la aceasta gala au fost obtinute 9 medalii: 1 de aur, 7 de argint si una de bronz.

Inspectoratul de Jandarmi Judetean Prahova promoveaza sportul in randul tinerilor prin incheierea in anul 2008 a unui program de colaborare cu Casa copiiilor din Baicoi, prin care, subofiterul, pregateste aproximativ 70 de copii din zona orasului Baicoi, in timpul sau liber, in mod gratuit, invatandu-i pe acestia ce inseamna disciplina la scoala, in sport si in viata prin intermediul artelor martiale de contact. De asemenea, Jandarmeria Prahova spera, ca prin intermediul sportului, tinerii sa poata fi feriti de tentatiile nocive ale zilelor noastre precum alcoolul, drogurile, tigarile, actele de violenta, formandu-le acestora deprinderi sanatoase si caractere pozitive.