„Din pacate, la capitolul absorbtie a fondurilor europene nu am reusit sa cheltuim, pana acum, decat 35 de milioane de euro. Foarte putin, in conditiile in care o serie de proiecte zac prin sertarele autoritatilor locale de peste un an. In aceste conditii, dincolo de factorii obiectivi, cred ca avem de luptat si cu subiectivismul. Toata lumea trebuie sa dea dovada de responsabilitate si, de asemenea, se impune intarirea capacitatii administrative si manageriale a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara, intrucat acestea poarta pana la urma responsabilitatea derularii si a implementarii proiectelor”. Aceasta afirmatie ii apartine ministrului Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, cu prilejul reuniunii de la finele saptamanii recent incheiate a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operational Sectorial „Mediu” (POS Mediu). Reamintim ca acest program include cele mai multe proiecte majore de infrastructura de mediu aprobate de Uniunea Europeana, respectiv 21 de proiecte cu o valoare de circa 2,2 miliarde de euro. „Suntem intr-un moment crucial, in ceea ce priveste acest program. Tocmai de aceea, vom urmari cu mare atentie implementarea proiectelor, caci daca vom continua in acest ritm total nesatisfacator, vor urma masuri dure, mergand pana la retragerea prefinantarii acordate beneficiarilor”, a adaugat Borbely.














