“Parlamentul nu are niciun drept constitutional sa aprobe achizitii de echipamente militare pe baza unui memorandum semnat de Guvern, chiar si in baza existentei unui aviz al CSAT”, a explicat presedintele Senatului, Mircea Geoana motivul pentru care conducerea acestei camere legislative a refuzat sa emita un punct de vedere la o scrisoare a Guvernului privind achizitia de avioane multirol. El a facut apel la presedintele Traian Basescu sa prezinte Strategia de securitate Legislativului, conform Constitutiei, la sase luni de la preluarea noului mandat prezidential. “Parlamentul nu va aproba nimic, pentru ca nu putem sa aprobam un memorandum al Guvernului. Daca am fi fost sesizati cu un proiect de lege, ar fi fost obligatia noastra sa ne aplecam si sa spunem da sau nu. Din punctul nostru de vedere, aceasta opinie va fi transmisa primului ministru. In cel mai bun caz, din punct de vedere al Guvernului, cele doua comisii de aparare ar putea sa emita un aviz sau un punct de vedere neconstrangator si neobligatoriu”, a declarat Mircea Geoana.














