De ziua lor, micutii ploiesteni se pot plimba cu „Tramvaiul Copiilor”, un program special de transport gratuit organizat pentru cei mici de catre Primaria municipiului Ploiesti si Regia Autonoma de Transport Public, cu ocazia Zilei Internationale a Copilului.
Astfel, copiii vor avea la dispozitie un tramvai special decorat, care va efectua curse pe traseele 101 si 102. Pe parcursul calatoriei, cei mici vor primi daruri de la personalul RATP si vor putea fi insotiti, in mod gratuit, de un adult.
„Tramvaiul Copiilor” de pe traseul 101 va pleca de la Spitalul Judetean spre Gara de Sud la orele 10.30, 12.40, 14.50, 17.00, 19.00, iar de la Gara de Sud spre Spitalul Judetean va pleca la ora 11.05, 13.15, 15.25, 17.35, precum si la 19.35. In cazul traseului 102, tramvaiul special decorat pentru copii va pleca de la Spitalul Judetean spre Gara de Vest la orele 11.40, 13.50, 16.00, 18.10, iar de la Gara de Vest spre Spitalul Judetean: 12.10, 14.20, 16.30, 18.30.
Anemary GRIGORE














