Studentii Universitatii Petrol – Gaze din Ploiesti vor fi nevoiti sa-si plateasca si in luna iunie abonamentele. Reprezentantii universitatii au decis sa nu le mai deconteze acestora abonamentele pentru mijlocele de transport in comun inca din luna mai. Asta pentru ca Ministerul Educatiei nu a aprobat inca bugetul care-i revine institutiei anul acesta.
Bugetul Universitatii Petrol-Gaze din Ploiesti este alcatuit, in prezent, doar din fonduri proprii. Desi au trecut aproape 5 luni de la inceputul anului, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a alocat pana acum nici un ban universitatii. Mai mult, abia saptamana trecuta a aprobat cifrele de scolarizare pentru anul universitar 2010-2011. Astfel, pentru anul viitor la cele cinci facultati ale universitatii ploiestene vor fi subvetionate de la buget aproximativ 930 de locuri pentru studiile universitare de licenta, alte 425 pentru masterat si 25 pentru doctorat. In aceste conditii reprezentantii institutiei nu au stabilit inca ce valoare vor avea taxele de scolarizare, bursele de studiu sau taxele de cazare in camine.
Mai multe informatii despre acest subiect puteti afla urmarind Stirile Prahova TV din aceasta seara, de la ora 20:30 sau 23:00.