Reprezentantii sindicatelor au declarat, la finalul discutiilor de ieri, cu seful statului, ca isi mentin calendarele de protest anuntate, eventuale decizii de renuntare putand fi luate dupa intalnirea de marti a structurii de criza.
Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea, a declarat ca nu admite curba de sacrificiu invocata de presedintele Traian Basescu si a anuntat ca actiunile de protest vor incepe chiar de saptamana aceasta.
“Voi stabili o intalnire cu Colegiul Liderilor Sindicali pentru a hotari modalitatile concrete ale actiunilor. Nu admitem curba de sacrificiu, vom incepe actiuni de protest saptamana viitoare (aceasta – n.r.)”, a declarat Cornea.
El a atentionat ca daca lucrurile nu se vor schimba, va fi demarata si greva generala, la sfarsitul anului scolar.
Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a declarat ca urmeaza sa se consulte cu liderii de sindicat din teritoriu si impreuna sa decida daca accepta programul propus de presedintele Traian Basescu sau daca incep actiunile de protest.
Liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat ca o decizie finala privind actiunile de protest va fi luata dupa ce vor avea acces la intregul set de masuri convenit cu FMI.
Costin a spus ca ar trebui sa primeasca in cursul zilei de azi toate datele si cifrele convenite intre Guvern si FMI si ca in functie de acest lucru ar putea fi stabilite noi actiuni de protest.
„Oricum noi ramanem in calendarul actiunilor de protest stabilite deja, astfel ca marti (maine -n.r.) Federatia Agrostar va protesta si raman in picioare si actiunile anuntate pentru 19 mai”, a declarat Costin. Presedintele BNS a mai spus ca este nemultumit de faptul ca in intalnirea de ieri nu a avut loc medierea pe care o cerusera sindicatele, deoarece la discutii nu a participat si premierul Emil Boc. “A fost un schimb de opinii intre presedintele Basescu, care avea 90% din informatiile din scrisoare si noi, care avem informatii ca si voi (presa – n.r.), din spatiul public”, a declarat Costin.
Presedintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a spus ca asteapta sa vada care vor fi rezultatele intalnirii de maine pentru a decide daca vor continua sau nu protestele.
Si presedintele Sindicatul National al Functionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat ca programul actiunilor de protest anuntat ramane neschimbat.
Presedintele “Cartel Alfa” a aratat ca in cadrul discutiilor cu presedintele Traian Basescu s-a decis crearea unei structuri de criza din care sa faca parte sindicatele, patronatele, reprezentanti ai Guvernului si ai partidelor politice, rolul structurii fiind de a analiza masurile propuse pentru reducerea cheltuielilor bugetare, dar si solutiile alternative.
Hossu a precizat ca, in acest sens, maine, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului ar urma sa aiba loc o prima intalnire a structurii de criza, pentru a vedea in ce masura vor fi acceptate solicitarile sindicatelor.