1 leu kilogramul de lana
Sperantele noastre agricole s-au cam dus de rapa. Inclusiv dinspre partea Uniunii Europene, mama atator nadejdi pe care le irosim din naivitate sau, ce s-o mai cotim, de-a dreptul din prostie. Avem, zicem noi batosi, cel mai rodnic pamant din Europa. Am putea, cultivandu-l, sa revarsam vagoane de grau in toate hambarele lumii. Dealurile si pasunile noastre montane sunt pline de mioare, atat de multe si de laptoase incat putem sa ne iscalim cu ele sau sa construim inscrisuri gen „Traiasca Elena din Troia” vizibile de pe Luna. Ce mai! Belsug si fericire.
In aceasta dimineata am iesit la poarta strigat de un nene care mestereste ceva la ceea ce eu am numit Muzeul Pietrei. Am adunat in ani sute de pietre cioplite de tarani si, in asociere cu o donatie de terenuri si case, sa las un reper cultural pe meleagurile mele natale, la Sangeru. Trag sperante ca, in acest an, voi putea deschide publicului muzeul care va demonstra, intre altele, ca simbolurile brancusiene nu se trag nici din arta malgasa si nici din cea budista, ci se gasesc pe la noi, prin risipitele catune de munte. Dar sa ispravesc aceasta acolada si sa ma intorc la ideea acestor insemnari. Iesit eu in drum am schimbat o vorba si cu un vestit crescator de oi. Am, zic eu, o droaie de terenuri mostenite de la bunicul meu spre Ceptura. Au fost vii nobile pe vremuri, acum au ramas, redate noua mostenitorilor, niste parloage. Ierburi si maracini. As cumpara si eu, zic, vreo zece oi, sa le dau sa mi le intretina unul care si-a facut stana pe mosia mea si nu-mi da niciun sfant. Sa am acolo un miel de Paste. Macar cu atat sa ma aleg, ca tot platesc impozite de-a surda. Cat face o oaie? Pai, una din asta de-a noastra, rasa Turcana, cam doua milioane de lei vechi. Vinde-mi zece oi, zic, bucuros ca am transat o chestiune importanta de agricultor roman. Nu mai am domnule Lucian. Le-am dat sa scap de ele! Am ramas ca la dentist. Pai, sunteti un neam de oieri, i-am prins si pe bunicul matale si pe tatal de la care cumparam cea mai buna branza. Gata, ofteaza omul. Oaia e de rasul lumii. Mi-au ramas cateva tone de lana carora le-am dat foc. Nu mai are nimeni nevoie de lana. A venit unul, dar in general nu vine nimeni, sa cumpere asa ceva si mi-a oferit 1 leu pe kilogram. Un leu din asta nou. Pai, cum sa ma mai ajung eu daca doar tunsul unei oi ma costa 4 lei, iar de la oile invatate cu maracinii nostri nu obtii mai mult de un kilogram de lana de animal? E o afacere? Nu e. Pana acum se mai dadea o subventie. Nu se mai da nici aia. Statul n-are nevoie de crescatorii de animale. Statul se sterge cu noi pe pantofi. Are pesemne alte preocupari.
Ce preocupari o fi avand statul roman daca manoasele noastre terenuri au ajuns paragina, lana e la pret de rusine, agricultorii lasati in voia nenorocirii? M-am intors la articolul meu imbogatit cu o tristete. Datoria facuta de Ceausescu a fost platita cu porcii, oile, graul nostru si, fireste, cu foamea romanilor. Din acea datorie platita pana la ultimul cent au ramas, dincolo de saracie, un pic de metrou, nitica autostrada, un Transfagarasan pe care nici Basescu si nici Berceanu, am ales doar doi faimosi ministri ai Transporturilor, nu l-ar putea face nu in sapte mandate cate au avut insumate amandoi, ci in 777 de mandate. Nenorocirea este – conform unei statistici europene – ca saracia romanilor a egalat-o pe cea din ‘89 si tinde s-o depaseasca. Pai, atunci de ce ne-am mai imprumutat? Unde s-au dus nametii de bani? Unii s-au dus pe pensii nerusinate si salarii astronomice, zice domnul Boc. Dar ailalti unde sunt, fiindca nu ies la socoteala. Cica din ultimele 20 de miliarde de euro imprumutate nu ies vreo 13. Le-a inghitit pamantul? Pai, daca le-a inghitit pamantul ar trebui sa creasca la tot pasul nu ce a crescut in „Povestea povestilor” a lui Creanga, ci numai vartoase si dragalase purcoaie de euro. Unde cresc ele fiindca pamantul nostru rodeste balarii, iar oi sa le pasca incep sa nu mai fie? Nu mai are cautare lana, nu mai are cautare mielul, nu mai are cautare, revocat de istorie, taranul roman. Fie-i tarana usoara! Cioclii lui stau cocotati sus, in cancelarii, iar branza, impachetata stilat, le soseste de la Paris.
Lucian AVRAMESCU
